Filarmonica „Oltenia“ din Craiova va găzdui mâine, de la ora 19.00, concertul „Evergreen“ ale Symphonic Jazz Orchestra. Invitaţi de onoare vor fi Ela Danhi (voce), Ion Butnaru (pian) şi Ciprian Ion (flaut). Din programul serii fac parte „La Vie En Rose“, „Georgia On My Mind“, „Fly Me To The Moon“, „This Is A Man’s World“, „The Boy From Ipanema“, „Over The Rainbow“, „Summertime“, „Cedar’s Blues“, „Lullabye Of Birdland“, „Agua De Beber“, „My Little Suede Shoes“, „How Insensitive“, „Blue Bossa“, „Work Song“.
Fondată în februarie 2010, orchestra a avut o primă apariţie pe scena Filarmonicii „Oltenia“ o lună mai târziu, în cadrul unui concert cu acelaşi nume, dedicat melomanilor craioveni cu ocazia Mărţişorului.
Proiectul „Evergreen“ a fost iniţiat în 2008, din dorinţa de a aduce pe scena filarmonicii şi alte genuri de muzică, la fel de valoroase precum cel clasic - simfonic, însă mai aproape de sufletul tineretului. Preţul unui bilet este de zece lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari - cinci lei.
Filarmonica „Oltenia“ din Craiova va găzdui mâine, de la ora 19.00, concertul „Evergreen“ ale Symphonic Jazz Orchestra. Invitaţi de onoare vor fi Ela Danhi (voce), Ion Butnaru (pian) şi Ciprian Ion (flaut). Din programul serii fac parte „La Vie En Rose“, „Georgia On My Mind“, „Fly Me To The Moon“, „This Is A Man’s World“, „The Boy From Ipanema“, „Over The Rainbow“, „Summertime“, „Cedar’s Blues“, „Lullabye Of Birdland“, „Agua De Beber“, „My Little Suede Shoes“, „How Insensitive“, „Blue Bossa“, „Work Song“.
Fondată în februarie 2010, orchestra a avut o primă apariţie pe scena Filarmonicii „Oltenia“ o lună mai târziu, în cadrul unui concert cu acelaşi nume, dedicat melomanilor craioveni cu ocazia Mărţişorului.
Proiectul „Evergreen“ a fost iniţiat în 2008, din dorinţa de a aduce pe scena filarmonicii şi alte genuri de muzică, la fel de valoroa