Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a VIII-a. În perioada 17 – 24 iunie elevii, împreună cu părinţii şi asistaţi de diriginţi, vor completa fişele de înscriere la liceu. Apoi, în data de 2 iulie, va avea loc repartizarea computerizată, iar aceştia vor afla unde vor învăţa în următorii 4 ani.
Două centre de înscriere la Făgăraş
Absolvenţii clasei a VIII-a din Ţara Făgăraşului vor trece printr-o perioadă destul de aglomerată pentru a intra la liceul dorit. Şi asta pentru că, începând din 17 iunie şi până în 24 iunie, ei vor trebui să completeze, împreună cu părinţii şi diriginţii, cererile de admitere. În data de 2 iulie, va avea loc repartizarea computerizată, iar în data de 5 iulie, fiecare şcoală va afişa lista elevilor care au fost admişi la liceu.
La Făgăraş au fost realizate 2 centre zonale pentru a realiza baza de date cu opţiunile elevilor. „Pentru Făgăraş sunt realizate, de către ISJ Braşov, două centre zonale de înscriere. Unul la noi, la Grupul Şcolar „Dr. Ioan Şenchea“, unde se va realiza baza de date cu opţiunile elevilor din zona rurală, iar al doilea la Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“, unde se va realiza baza de date cu opţiunile elevilor de la şcolile din oraş. La aceste centre, se vor introduce opţiunile elevilor completate de aceştia, iar ele vor fi transmise direct la Ministerul Educaţiei şi Cercetării“, a spus directorul Grupului Şcolar „Dr. Ioan Şenchea“, Traian Duţă.
Cu dosarul la liceul la care au fost repartizaţi
Liceele făgărăşene au pus la dispoziţia elevilor mai multe clase de a IX-a. Astfel, la Colegiul Naţional „Radu Negru“, pentru anul şcolar 2010 – 2011 sunt 5 clase, la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ 4 clase de liceu, iar la Grupul Şcolar Agricol „Dr. Ioan Şenchea“ 5 clase, fiecare cu profiluri diferite.
„Pentru anul şcolar 2010 – 2011, la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ avem repartizate