"Veşnicia s-a născut la sat", spunea filosoful. Adevărat. Sătenii sunt veşnic săraci, veşnic bolnavi şi veşnic ignoraţi. Durerea, la sat, e veşnică. Pentru că, la sat, n-ai de unde să-ţi iei nici măcar un banal Algocalmin.
Pe tanti Maria Urs o chinuie de vreo săptămână "o păcătoasă de măsea". Stă în faţa porţii, cu mâna la falca umflată, şi se uită în lungul drumului. "Unde-o veni ziua aia să văd şi eu alinarea? Că nu mai ştiu cum e să nu te doară... Dacă nu e capu', e măseaua, şi când nu mă doare păcătoasa asta, mă ia şalele", zice cu obidă. Nepoată-sa, o copilă de 8 ani, o mângâie pe batic - "Mai pun, mamaie, nişte spirt pe batistă?". "Ba, dă-l să-l beau, să scap odată!", aproape plânge bătrâna.
Comuna Mitrofani din judeţul Vâlcea e la doar 12 km distanţă de Drăgăşani. Are case frumoase, construite de tinerii care au emigrat în Italia, la muncă. Nu-i un cătun izolat, n-are drumuri impracticabile. Şi totuşi, aici, dacă ai vreo durere, fie alergi prin vecini după vreo pastilă, fie-ţi faci un ceai şi te rogi la Dumnezeu să-ţi treacă. Pentru că, la Mitrofani, oamenii n-au avut niciodată o farmacie.
"Io am reţetă, da' de unde să-ţi iei medicamente?", zice o vecină venită la poarta Mariei Urs. "Ioana mă cheamă, aşa să scrieţi. Am nume urât, nu vi-l spun... Da, ba de ce? E numele meu! Mă cheamă Căcărează. Căcărează Ioana. Şi am 67 de ani. Şi scrieţi că sunt cu inima şi cu tensiunea. Şi că noi n-avem farmacie!", începe ea să vorbească repede. Are noroc tanti Ioana, că are copii la oraş. "Mi-aduce fetele de la Drăgăşani pastilele. Vine o dată pe lună, ia reţeta şi mi-aduce. Ce m-aş face fără ele... Da' unde vreţi să semnăm?", întreabă, stârnindu-ne o grimasă de uimire. "Păi pentru farmacie! N-o faceţi? Hai, că io semnez, semnează şi Marioara... Nuţico! Asta e cumnată-mea, şade colea... Nuţico! Hai, că ne face farmacie, semnează la doamna
