Înainte de toate, ascultaţi melodia de mai jos (mă rog, cam cât rezistaţi să o ascultaţi):

După care ajutaţi-mă să înţeleg şi eu nişte lucruri. În primul rând, nu discutăm aici despre faptul că cei din clip sunt baptişti sau cine ştie ce altă religie. E doar problema lor în cine şi cum cred. Pe mine altceva mă interesează (şi mă întristează, în acelaşi timp). Până unde mai putem coborî când vine vorba de creaţie muzicală? Care e minimul grotesc pe care îl putem atinge?

Ştiu că mare parte din ţara asta e semianalfabetă, dar la fel stăteau lucrurile şi în perioada interbelică şi totuşi muzica născută la aşa-zisă periferie a societăţii aveau o savoare aparte şi o anumită eleganţă a stilului. Citisem mai demult undeva că Vincent d’Indy, un compozitor francez de pe la începutul secolului XX, spunea că “muzica s-a născut în Italia, s-a dezvoltat în Germania, s-a rafinat în Franţa şi urmează ca România să o meşteşugească”.

Ăsta e modul în care noi înţelegem să o meşteşugim?? Păi, cred că d’Indy s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea ce am reuşit să facem din muzică. Veţi spune că astfel de muzici sunt pe placul doar a unei anumite categorii sociale. Partea proastă e că această categorie e tot mai numeroasă. Degeaba spunem că nu noi, ci ceilalţi iubesc astfel de muzici. Acei “ceilalţi” sunt din ce în ce mai mulţi. Cum îi întorci din drum? Cum îi faci să înţeleagă că se poate cânta la biserică sau la nunţi şi muzică bună?

Ce cântă fata asta (care are o voce frumoasă, poţi zice) nu se poate încadra nici la categoria “gospel”, nici la cea de “manea”. E o subspecie muzicală nedefinită, ce ocupă rând pe rând locul folclorului autentic, cântecelor bisericeşti, romanţelor şi a altor muzici de calitate. Şi nimeni nu face nimic. Punem tot sub semnul manelelor şi ne mulţumim cu asta. Dar, după cum am mai spus şi cu alte ocazii, pentru ceea ce numim noi ast