De la casa cochetă a Miţei Biciclista, despre care se spunea că este donaţie de la un amant bogat, la fostul restaurant al lui Iordache, locul „naşterii” mititeilor, Bucureştiul vechi e pe cale să dispară. Municipalitatea a demarat lucrările de reamenajare, dar se pare că, pe lângă curăţenie, siguranţă şi aspect îngrijit, centrului Capitalei îi lipseşte spiritul boem.
1 /.
„Am rămas înmărmurit de nesimţirea bucureştenilor de după 1990, care nu au avut nicio reacţie în faţa rechinilor imobiliari care au devastat Capitala”, a spus, astăzi, academicianul Răzvan Theodorescu, preşedinte onorific al proiectului „Bucureştiul într-o zi”.
Propunându-şi în primul rând o conştientizare a turiştilor şi, mai ales, a bucureştenilor cu privire la valoarea şi diversitatea patrimoniului cultural şi turistic al Capitalei, proiectul „Bucureştiul într-o zi” propune trei trasee pietonale care străbat zone de o bogată încărcătură istorică şi artistică şi de-a lungul cărora oraşul îşi dezvăluie chipul său, oglindit în case, statui, străzi, monumente reprezentative alături de istoria şi întâmplările care le-au marcat existenţa.
Cele trei trasee turistice pietonale propuse sunt Bulevardul Kiseleff, Calea Victoriei şi Centrul Vechi, ca axe principale ale unui perimetru delimitat la nord de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, la vest de Grădina Cişmigiu, la est de Piaţa Dorobanţi şi la sud de Calea Victoriei:
Calea Victoriei – Sud; 4 km; Piaţa Naţiunile Unite — Calea Victoriei — B-dul Regina Elisabeta — Piaţa Universităţii — B-dul I. C. Brătianu — Piaţa Unirii — Aleea Dealul Mitropoliei — B-dul Unirii — strada Sf. Apostoli — Piaţa Naţiunile Unite. Calea Victoriei – Nord; 8 km; Hotelul Intercontinental — Calea Victoriei — Piaţa Revoluţiei — strada General Berthelot — Calea Victoriei — strada Biserica Amzei — strada Christian Tell — strada Henri Coandă — strada