Doar zarzavaturile şi legumele se mai vând prin pieţe şi, chiar şi-aşa, numărul precupeţilor este mai mare decât cel al clienţilor.
Sărăcia subţiază lista de cumpărături a vasluienilor. Deja judeţ al şomerilor şi al asistaţilor sociali, Vasluiul este pe cale să devină „campion“ şi la meniuri de criză.
Vasluienii ţin acum cartofii şi zarzavaturile la mare cinste. Dar chiar şi la acest capitol fac economie. În cele două pieţe din municipiu, numărul comercianţilor îl depăşeşte pe cel al cumpărătorilor.
Cumpărători-degustători
„Stăm cu marfa şi aşteptăm clienţi, însă degeaba. Oamenii nu au bani. Cei care vin să cumpere iau puţin. Nu mai sunt bani nici pentru mâncare. În plus, de când ne-au mutat aici, la subsol, nu mai avem vadul comercial de altă dată“, se plânge un comerciant din Piaţa Traian. Tarabele pieţei sunt pline de legume şi fructe de sezon.
Cât priveşte preţurile, acestea variază foarte puţin. De exemplu, la păstăi, preţul pus de zarzavagii este de patru lei, iar la pepeni de doi lei. Puţinii cumpărători care îşi fac loc printre tarabe nu-şi cumpără mai mult de un kilogram de fructe. „Am venit să iau nişte mere. Sunt sănătoase şi acum preţul lor este ceva mai accesibil. Nu prea mai avem bani, mai ales de când cu criza asta economică, însă tot trebuie să mâncăm. Nu putem trăi cu aer“, spune Vasilica Popa. Pentru a obţine un preţ mai bun, mulţi vasluieni încearcă să negocieze preţul produselor, însă fără prea mult succes.
Carne, doar în weekend
La sectorul de măcelărie este jalea cea mai mare. „Am scăzut şi noi preţurile la carne, însă avem în continuare vânzări modeste. Oamenii vin şi când văd cât este kilogramul de carne pleacă cu sacoşa goală, mai ales bătrânii. Mai avem noroc cu tinerii. Ei mai cumpără pentru weekend când ies la grătar produse din carne“, spune Ion B., un comerciant din