Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slavia Bratislava, adversara SCM-U în Cupa Challenge

Publicat in GAZETA de SUD, marți 22 iunie 2010 ·

Voleibalistele craiovene vor disputa prima manşă în Slovacia, pe 7, 8 sau 9 noiembrie, returul fiind programat o săptămână mai târziu, la Drobeta Turnu Severin. La sediul Confederaţiei Europene de Volei din Luxemburg a avut loc zilele trecute tragerea la sorţi a partidelor din Cupele Europene, sezonul 2010-2011. Voleibalistele de la SCM-U Craiova vor întâlni în primul tur al Cupei Challenge formaţia slovacă Slavia Bratislava. Prima manşă se va disputa la Bratislava, pe 7, 8 sau 9 noiembrie 2010, iar returul - o săptămână mai târziu, la Drobeta Turnu Severin, deoarece Sala Sporturilor „Ion Constantinescu" din Craiova nu este omologată pentru a putea găzdui meciuri internaţionale de volei. Formaţia Slavia Bratislava a încheiat campionatul intern pe primul loc, după o finală câştigată în compania echipei VK Senica. Anul trecut, voleibalistele de la Slavia au participat tot în Cupa Challenge, fiind învinse în dublă manşă de formaţia Samorodok Khabarovsk (Rusia), cu acelaşi scor, 3-0. Oltencele, care s-au calificat în Cupa Challenge după ce au încheiat campionatul trecut pe locul cinci, se vor reuni pe 1 august. Bojana Radulovic - nici la Craiova, nici la Constanţa Site-ul handbalvolei.ro anunţa zilele trecute, în exclusivitate, că ridicătoarea SCM-U, Bojana Radulovic, a semnat un contract valabil pe un an cu vicecampioana României CSV 2004 Tomis Constanţa, dar preşedintele clubului craiovean, Nicu Stoian, a spus ieri că jucătoarea sârbă nu şi-a încheiat conturile cu Craiova: „Este o perioadă în care jucătorii liberi de contract, aşa cum este şi Bojana, negociază cu mai multe echipe. Noi am vorbit cu ea şi ne-a zis că a discutat cu cei de la Constanţa, dar nu a semnat nimic. I-am făcut şi noi o ofertă, dar este tentată să meargă în Azerbaidjan, unde ar lua un salariu cu mult mai mare decât în România. Rămâne să vedem ce decizie va lua, iar dacă va pleca trebuie să ne orie

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 59 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 12 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 20 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°