Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Mihai Ciobanu, olimpicul care vrea să devină cercetător

Publicat in Adevarul, marți 22 iunie 2010 ·

Matematica şi fizica sunt materiile lui preferate. Munceşte din greu pentru a a fi cel mai bun şi speră ca peste ani, cu ajutorul cunoştinţelor dobândite, să devină un mare cercetător.

Este pasionat de fizică şi de matematică din clasa a V-a şi a început să se pregătească serios la cele două discipline în urma unei olimpiade la matematică. De atunci tânărul olimpic a participat la multe concursuri şcolare şi a obţinut numai rezultate de top ducând numele şcolii sale pe culmile gloriei. Este elev al Liceului cu Program Sportiv din Slatina şi are de gând ca prin intermediul matematicii şi fizicii să reuşească în viaţă şi să devină un om de succes. Deşi la prima sa participare la un concurs i-a fost mai greu, având emoţii, Mihai a trecut peste ele şi s-a obişnuit foarte repede cu ritmul competiţiilor. Anul acesta Mihai a participat la olimpiadele naţionale unde a obţinut locul doi la matematică şi menţiune la fizică. „Am fost atras de matematică dintotdeauna, dar m-am hotărât să particip la olimpiade prin clasa a V-a. Am început să mă pregătesc serios şi rezultatele au început să apară. Anul acesta a fost prima dată când am participat la Olimpiada Naţională de Fizică şi a fost o experienţă foarte interesantă. Pe viitor vreau să-mi îmbunătăţesc rezultatele şi să obţin numai locuri fruntaşe la concursurile naţionale”, ne-a mărturisit olimpicul slătinean.

Rezolvă zeci de exerciţii zilnic

Deşi prima sa dragoste a fost matematica, Mihai a început să se pregătească şi la fizică de anul acesta, descoperind în această materie multe lucruri interesante. Vrea să fie la fel de bun şi pentru acest lucru se antrenează în fiecare zi, rezolvând zeci de exerciţii şi probleme. Este o persoană foarte ambiţioasă, comunicativă şi deschisă şi este de părere că fără cunoştinţele dobândite în şcoală nu poţi reuşi în viaţă. „Fără sacrificii şi eforturi nu poţi obţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°