Cenuşa pusă în cap cu jumătate de gură de Teo Trandafir luni, înainte ca pedeliştii să o excludă din partid, nu ar trebui să surprindă pe nimeni. De tânguieli patetice am mai avut parte şi în trecut.
„Mă simţeam foarte rău atunci când am făcut acel gest din Parlament în ziua votului. Am încercat să urc treptele, să pun bilele şi apoi să cobor. Când am văzut că pot să fac chestiile astea, am spus: „Oh, my God!” şi, când am coborât, am zis: ‘Yes, am reuşit, am reuşit, am putut!’. Toată lumea m-a blamat. Sigur că îmi pare rău. Fiecare poate să aibă momentele lui proaste, cum am eu acum”, a spus ieri, Teo Trandafir pentru cotidianul ring.
Aceleaşi explicaţii uşor patetice, pline de tânguială, le-a reluat apoi şi la Realitatea TV, şi tot acolo şi o declaraţie bonus. „Doamne-fereşte! Sigur că nu doresc căderea Guvernului Boc. Ar fi o nenorocire în acest moment”, a spus vedeta tv, cu aceeaşi voce febrilă.
Acesta e de altfel şi veritabilul moment penibil al proaspetei deputate Teo Trandafir. Nu faptul că a avut curajul/tupeul (numiţi-l cum vreţi!) să voteze contra scăderii pensiilor şi salariilor, ci că apoi a căutat să-şi scuze fapta, cu explicaţii de doi lei. Dacă eşti bărbată, Zoe, atunci nu ai decât să rămâi până la capăt.
Dar nu e prima oară când Teo face aşa. Mi-am adus aminte ascultând-o ieri de ceea ce declara acum ceva vreme într-un interviu memorabil realizat de fosta mea colegă de la Cotidianul, Anca Nicoleanu. Cum îl regreta pe Sârbu în lacrimi, după ce plecase la Romantica lui Vîntu.
Iată un fragment:
A.N: Am auzit că îţi doreşti să te întorci în PRO TV.
T: Asta din tot sufletul.
Şi că din cauza asta dai nişte telefoane şi încerci…
Asta sigur. Asta pot să-ţi confirm, m-aş întoarce în PRO TV ieri.
Dacă îţi doreşti atât de mult, de ce nu-l suni pe Adrian Sârbu?
După părerea mea, e ruşinos. Dacă i-aş da un