Dragă Esteban (Antonio Skármeta),
ăsta e mai mult un pretext de a te convinge să vii vineri, să vedem împreună partida dintre chilienii tăi şi spaniolii mei, un meci de totul sau nimic, după cum ştii.
Trebuie să recunoşti că aţi avut mare noroc cu elveţienii, nevoiţi să joace mai bine de o oră cu un om în minus. Aţi aranjat cu arbitrul sau cum naiba aţi făcut? Că pe noi ne-au bătut inexplicabil. În fine, nu prea mai contează acum…
Nu ştiu dacă ţi-am mai spus, dar, de cînd cu Cupa asta mondială, m-am dedat cu atîta foc şi cu atîta plăcere meciurilor, c-am uitat aproape cu totul de cele lumeşti. Apropo, ce părere ai de primul nostru gol? Perla lui David Villa, acel golazo ireal şi iraţional din minutul 17, acea chemare la uzul raţiunii din care îmi fac raţiunii mele raţie şi care îmi anesteziază în aşa măsură raţiunea, încît am raţiuni de a mă plînge de iraţionala şi ireala sa frumuseţe.
Te rog să mă crezi, uneori simt că o iau razna de la atîta fotbal. Mi-a intrat în cap zilele trecute că trebuie să urmez cursurile unei şcoli de antrenori. Şi asta nu atît pentru faima bunului meu nume, cît pentru folosul echipei mele naţionale (pe care o divinizez). Dacă se va dovedi că am talent şi ca tehnician, măcar la fel de mult cît am avut şi ca scriitor, nu văd de ce nu m-ar alege ăştia selecţioner în locul grăsanului de del Bosque (Ai văzut ce faţă de Sancho Panza are?).
Gîndeşte-te doar, următorul campionat mondial va avea loc în Brazilia. Îţi dai seama? Invincibila Armada ar fi de neoprit pe Copacabana sub comanda mea.
Te aştept, vineri, cu drag.
Al tău Miguel de Cervantes Saavedra
**********
Dragă António (Lobo Antunes),
n-o să-ţi vină să crezi, dar mi-a scris Cervantes din Ceruri. Exact, chiar Cervantes, Cervantes, ăla cu Don Quijote de la Mancha. M-am trezit dimineaţă la uşă cu Mario, poştaşul lui Neruda, cred c
