Poate că în faţa morţii cu toţii suntem egali, dar nu şi în faţa poliţiei clujene.
Secvenţa 1: În 28 mai 2007, o directoare de firmă din Dej, Claudia Hărănguş, omoară patru oameni, într-o curbă, în comuna clujeană Apahida. A intrat pe contrasens şi a izbit frontal o Dacie, în care se aflau un şofer din Bucureşti şi trei bărbaţi, luaţi la ocazie, care mergeau la Jucu. Cei patru au murit pe loc. Şoferiţa nu a făcut nicio zi de arest şi, la mai bine de trei ani de la accident, poliţia rutieră Cluj nu a finalizat încă dosarul. Motivul: s-au cerut o serie de expertize şi contraexpertize, care durează mult. Hai, serios? Negocierile de aderare a României la UE au durat, cu totul, cam cinci ani, iar poliţia rutieră clujeană nu e capabilă să urmărească efectuarea unor expertize mai iute de trei ani? Chiar e de râs. Dacă nu ar fi de plâns.
Secvenţa 2: În 22 martie 2010, mătuşa premierului Emil Boc este accidentată mortal în satul clujean Scrind. Autorul accidentului este arestat a doua zi şi, după fix două luni şi trei zile, în 25 mai, este condamnat la doi ani cu executare de Judecătoria Huedin. În acest caz, tripleta poliţie-parchet-instanţă a funcţionat ca un ceas elveţian, iar cel care a curmat viaţa bătrânei în vârstă de 74 de ani a fost pedepsit cu maximă rapiditate. Persoanele care cunosc mersul justiţiei în România nu au putut să nu remarce viteza neobişnuită a anchetei în acest caz.
Unde s-a rupt filmul între cele două secvenţe? Credeţi că e o coincidenţă între faptul că în primul caz e vorba de nişte morţi anonimi iar în al doilea e vorba de mătuşa întâiului clujean al ţării? Eu nu cred. Poate că în faţa morţii cu toţii suntem egali, dar nu şi în faţa poliţiei clujene.
