Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa aşteaptă sfârşitul coşmarului

Publicat in GAZETA de SUD, marți 22 iunie 2010 ·

„Cocoşii galici“ au un singur punct după două etape, iar meciul de azi, cu Africa de Sud, va fi, cel mai probabil, ultimul pe care îl vor susţine la CM 2010. În Grupa A a CM 2010 se vor disputa astăzi, de la ora 17.00, partidele din cadrul ultimei etape. Înaintea acestei runde încă nu este nimic clar în privinţa echipelor care vor accede în optimi, mai ales că primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte nu este rezultatul meciului direct, ci golaverajul. Cu toate acestea, numai o minune ar putea face ca Africa de Sud să se califice din Grupa A. În primele două meciuri pe care le-a susţinut la ediţia din acest an a Mondialului, naţionala „Bafana Bafana" a remizat cu Mexic, 1-1, şi a fost învinsă, cu 3-0, de Uruguay. La rândul său, marea favorită, Franţa, a remizat, 0-0, cu Uruguay, şi a pierdut, cu 2-0, în faţa Mexicului. După înfrângerea din partida cu Mexic, spiritele s-au încins în tabăra „Cocoşilor galici", iar Federaţia Franceză de Fotbal a anunţat că atacantul Nicolas Anelka a fost exclus din naţională pentru că l-a insultat pe selecţionerul Raymond Domenech. În semn de protest faţă de excluderea coechipierului lor, componenţii naţionalei Franţei au refuzat să se antreneze duminică. „Federaţia a luat o decizie fără să se consulte cu întreaga echipă, doar în baza faptelor relatate de presă. Pentru a-şi arăta dezacordul faţă de atitudinea adoptată de cele mai înalte foruri, toţi jucătorii au decis să nu participe la şedinţa de pregătire de duminică. Suntem conştienţi de responsabilităţile noastre, de a purta culorile ţării, dar şi de cele pe care le avem faţă de suporteri, de educatori, de binevoitori şi de nenumăraţii copii care au jucătorii naţionalei ca modele. Nu ne vom uita datoria. Vom face totul atât în plan individual, cât şi colectiv pentru ca Franţa să îşi refacă onoarea şi să aibă în sfârşit o performanţă pozitivă, la meciul de marţi",

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 26 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 33 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°