Criza actuală constă din drepturile şi obligaţiile rămase valide juridic ca raporturi sociale şi economico-financiare, fără să mai poată fi exersate după dispariţia banilor "virtuali".
Această originală definiţie a crizei mondiale este extrasă din lucrarea de licenţă a unei studente în ...grafică, la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti !
Este vorba de Laura Floriana Dumitrescu (22 de ani), care, pentru lucrarea de licenţă, a redesenat cele douăzeci şi două de arcane majore (cărţile de joc specifice Tarotului) şi a tras cu ele două "tiraje" (pasenţe, în limbajul Tarotului), răspunzând la două întrebări: prima - "Evoluţia economiei mondiale, în următoarea sută de ani"; a doua - "România, peste 100 de ani".
Tirajele au urmat regulile precise ale Tarotului: autoarea a aplicat la prima întrebare un tiraj "în cruce", iar în cel de-al doilea caz, un tiraj care poartă numele de "cercul celest".
Interpretările au furnizat răspunsuri extraordinar de pertinente şi interesante, motiv pentru care le reproducem în "BURSA" (astăzi, primul tiraj, iar mâine, celălalt).
BURSA
NOTĂ
Laura Floriana Dumitrescu este, de patru ani, colaborator al Grupului de presă BURSA, asigurând, în acest interval, asistenţă în fotografia şi creaţia vestimentară necesare Calendarului BURSA. De altfel, ea este şi unul dintre cele douăsprezece "manechine" din Calendarul anului acesta şi printr-o minunată coincidenţă, ilustrează chiar această lună iunie (o puteţi vizualiza pe site-ul BURSA). Lucrarea de licenţă a Laurei Dumitrescu (24 de planşe) este expusă, începând de astăzi, la Palatul Mogoşoaia, alături de cele ale colegilor săi de an.
Criza actuală constă din drepturile şi obligaţiile rămase valide juridic ca raporturi sociale şi economico-financiare, fără să mai poată fi exersate după dispariţia banilor "virtuali".
Această original