În noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009, un personaj important, nu spui cine, îmi zicea pe la 4 dimineaţa, pe telefon (deci există înregistrarea-martor - prietenii ştiu că e!!!), că al doilea mandat al lui Traian Băsescu, din păcate sau nu pentru România, nu se va încheia tot la Cotroceni.
Acelaşi personaj, pe care în acea noapte l-am suspectat că spune anumite lucruri strict din dezamăgire şi frustrarea personală că nu a făcut, poate, mai mult, îmi spunea cu un glas stins că preşedintele are toate şansele să iasă în mai puţin de doi ani din Palatul Cotroceni într-un TAB. Sincer, nu am dat atenţie spuselor distinsului domn, deşi persoana e de o credibilitate indestructibilă. Pur şi simplu, cele spuse atunci au fost considerate de mine ca o amăgire generată de deznădejdea şi tristeţea de a mai fi nevoiţi să trăim cinci ani având-o ca adevărată primă doamnă pe Elena Udrea. Urmărind cu atenţie ultimele evoluţii din spaţiul public, spusele de atunci ale persoanei mi se par, parcă, din ce în ce mai posibile. Pe 5 mai 2010, dacă cineva mi-ar fi amintit convorbirea din noaptea respectivă, aş fi zâmbit amar şi aş fi spus sec faptul că e nebun. Din 6 mai, însă, lucrurile au luat o întorsătură care va crea un val de nemulţumire până în primăvara viitoare, care are toate şansele să radă orice putere, chiar şi una bazată din ce în ce mai mult pe inducerea în rândul populaţiei a sentimentelor de frică, de teamă, de panică. România lui iunie 2010 e România unde procurorii, agenţii serviciilor de informaţii, miliţienii, prea puţini dintre ei transformaţi în poliţişti adevăraţi, şi jandarmeria, ce funcţionează parcă asemeni batalioanelor de cămăşi negre, contribuie la impunerea unei stări de insecuritate personală şi la crearea unei senzaţii de anulare a libertăţii. La fel ca în anii ‘50, telefoanele sunt ascultate în draci, casele sunt supravegheate, iar vecinii acţionează de
