Fanii, presa, responsabilii politici şi oamenii de fotbal din Franţa deplâng eliminarea penibilă de la Campionatul Mondial, încă din faza grupelor, dar mai ales scandalul dintre jucători şi staff-ul tehnic care a pătat blazonul ”cocoşului galic”.
Ministrul Sporturilor din Franţa, Roselyne Bachelot, a cerut ca vinovaţii să plătească pentru acest eşec echipei din Africa de Sud, sugerând chiar că jucătorii ar trebui să deconteze cheltuielile pentru sejurul din Africa de Sud, unde au stat la Pezula Resort, de la Knysna, pe ţărmul Oceanului Indian. Preţul unei nopţi de cazare era de 1.200 de euro, iar nota de plată pentru cele 18 zile de şedere s-a ridicat la aproape 500.000 de euro.
Vezi aici clasamentul final al grupei A!
"Echipa Franţei e un câmp de ruine, din punct de vedere fizic, tehnic şi moral, iar acum trebuie să reconstruim totul. Trebuie ca actorii acestui dezastru, jucătorii, responsabilii din cadrul federaţiei, să-şi asume responsabilitatea şi să dea socoteală ", a spus Bachelot. Jean-Pierre Escalettes, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, a promis însă că lucrurile vor sta altfel sub conducerea lui Laurent Blanc, noul selecţioner. "Va exista un nou staf tehnic, un nou antrenor şi o nouă echipă. Am încredere în capacitatea lui Blanc de a produce o schimbare adevărată", a spus Escalettes.
Domenech şi-a vărsat amarul pe Parreira
Raymond Domenech, selecţionerul Franţei, a refuzat să strângă mâna antrenorului brazilian al Africii de Sud, Carlos Alberto Parreira, la încheierea meciului direct de marţi. Motivul gestului nesportiv ar fi că Parreira a catalogat ca nemeritată calificarea Franţei la Campionatul Mondial, după henţul lui Thierry Henry din meciul de baraj cu Irlanda. Domenech a refuzat să ofere vreo explicaţie: "Dacă acestea sunt toate întrebările pe care le aveţi pentru mine