Numărul copiilor ce stau şi cerşesc în Braşov, prin intersecţii, la colţ de stradă, în autobuze sau în faţa magazinelor şi bisericilor, a crescut cu 20% în 2010.
De la începutul acestui an s-a constatat o creştere cu 20% a persoanelor care cerşesc prin intersecţii, la colţ de stradă, în autobuze, în faţa magazinelor şi a bisericilor. Majoritatea sunt copii cu vârste cuprinse între 12-16 ani. „Am avut foarte multe cazuri în ultimul timp. Sunt copii din zone sărace: Apaţa, Măieruş, Racoş, din zona Gârcini, Săticel. Ei vin dimineaţa şi pleacă seara. Apoi mai sunt copii care stau în permanenţă în stradă. Ei provin de cele mai multe ori din alte judeţe şi stau în gară, prin canale. E foarte greu să intri şi să lucrezi cu ei”, ne spune Gheorghe Durnă, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGAPSC) Braşov.
Fiecare ştie ce are de făcut
În acest sens, instituţiile implicate în diminuarea fenomenului, DGASPC, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi de Transporturi Feroviare, Poliţia Comunitară şi Jandarmeria, au discutat luni planul de acţiune pe linie de copii depistaţi pe stradă, la cerşit, vagabondând, prostituându-se, astfel încât tot sistemul să funcţioneze şi să nu mai apară sincope. „Protocolul stabilea măsurile care trebuiau luate fără o explicaţie metodologică. Am căzut de acord toţi partenerii protocolului să creăm o serie de anexe în care să vedem activităţile care trebuiesc desfăşurate de fiecare parte, în concret, pas cu pas pe obiectul protocolului: copiii nesupravegheaţi, copii în situaţii de risc pe stradă, scoşi din familie, abuzaţi, dispăruţi, neidentificaţi, abandonaţi în maternitate. În trecut s-au constatat o serie de deficienţe care au dat un volum mai mare de lucru pe caz, decât dacă ar fi fost remediate deficienţele de la început”, ne spune subcomisar Mihail Murgociu, de la S