Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Direcţia de Asistenţă Socială Sălaj a intrat la apă

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

Mii de dosare, aparatura, parchetul şi mobilierul din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj au fost deteriorate ori chiar distruse de apă. Foarte multe din ele nu mai pot fi recuperate. Activitatea a fost paralizată timp de două zile.

În urma inundaţiilor de luni seara, apa şi mâlul au cuprins parterul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, afectând grav arhiva.

"Aproximativ 3.000 de dosare, din cele 18.200 ale persoanelor adulte cu dizabilităţi, au fost distruse în totalitate, iar parţial aproape 1.000 de dosare de plăţi. Avem 25 de calculatoare afectate, pe care le-am curăţat şi rămâne de văzut dacă le vom putea reutiliza. Au mai fost afectate mobilierul şi magazia cu materialele consumabile, tonere, imprimante, cupoane, bilete şi altele”, a declarat, astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, directorul adjunct DGASPC Sălaj, Alexandru Başa.

25 calculatoare puse la uscat

În curtea interioară, mâlul adus de ape este de 25 de centimetri. Apa şi mâlul au cuprins şi parterul instituţiei, ajungând la jumătate de metru. Personalul instituţiei a muncit după inundaţiile de luni până la ora 2.00, iar marţi, până la ora 17.00, pentru a îndepărta pagubele şi a mai remedia ce se mai putea. Cele câteva mii de dosare ude ale beneficiarilor au fost scoase din arhivă şi puse la uscat. Ele vor trebui refăcute în integralitate.

În ce priveşte baza de date stocată în calculatoare, Başa afirmă că informaţiile ar putea fi salvate de pe hard disk-uri. Informaticienii le-au curăţat şi aşteaptă să se usuce pentru a vedea dacă pot fi recuperate. La pagube irecuperabile se înscriu şi cei 200 de metri pătraţi de parchet stratificat, care s-a umflat de la apă, iar acum trebuie scos.

O comisie de evaluare formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Sălaj va evalua în detaliu a p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum o ora
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

HotNews acum 22 minute
Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

Putin vine cu noi amenințări: Rusia va folosi toate armele de care dispune dacă Ucraina va primi arme nucleare

HotNews acum 5 ore
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va folosi toate armele pe care le are la dispoziție împotriva Ucrainei dacă Kievul ar primi arme nucleare, relatează Reuters. The New York Times a scris săptămâna trecută că unii oficiali occidenta

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°