Geana, Marcel şi nea Gogu înaintează pe rândurile din bostană, cot la cot cu stăpânii lubeniţelor. Sunt plătiţi cu ziua şi ţin ritmul celui care le dă banul. Nu se cade să rămână-n urmă şi nici să facă treabă de mântuială, a doua oară nu i-ar mai chema. Şi Geana, şi Marcel, doar din chematul ăsta trăiesc. Mânând sapele antemergătoare, cei trei zilieri frământă pământul altuia, ferind cu grijă vrejurile ce abia au legat. Se apleacă, ridică tulpinile plăpânde cu stânga, şi cu dreapta stârpesc buruiana aciuată lângă rădăcină. Până la următoarea plantă înaintează cocoşaţi deasupra sapelor cu care lovesc ritmic, ca într-o toacă, apoi îşi reîncep mătăniile de jur-împrejurul vrejurilor.
Geana e măruntă şi îndesată. Vorbeşte puţin şi greoi, ascunzându-şi privirea în pământul moale şi îmburuienit. Zice că de mică a pus sapa-n mână, da' nu mai ştie să spună şi cam cât era de mică. Nici n-ar avea cum să socotească, femeia bună doar de muncă susţine că acum ar avea "37 de ani". "41 ai, fă!", o corectează unul pe rând cu ea, şi Geana îl aprobă, zâmbind încurcată. E sărăcuţă Geana, ţărâna îi intră prin papucii de plastic, pe sub unghii, în piele, în hainele decolorate de-atâta purtat. Azi va primi 300.000 de lei vechi şi de mâncare. E mulţumită, scuteşte dumicaţii pe care i-ar fi cheltuit şi rămâne şi cu banii.
Soarele s-a mai domolit, e răcoare, iar pământul e afânat, abia zvântat după ploaia de acum două zile. Numa' bine de sapă. Bostana e la şosea, iar satul Moţăţei din comuna doljeană la fel de moţată e dincolo de câmpuri. Oltenii au chef de glumă, le gâdilă vântul pe la cefe. "Ţine bine de sapă, că aia e a ta!", îşi strigă unul altuia, peste rânduri. Patronii de sape fac mişto şi se complimentează, aşa cum râde ciobul de oala spartă. "Ţine de sapă, că sapa te scapă!", se leagă şi-o rimă. E motto pentru expunerea filozofiei legate de binefacerile regimulu
