Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A vrut să zboare la Cluj, dar a ajuns la Constanţa

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

O clujeancă a povestit pentru „Adevărul de Seară“ peripeţiile de care a avut parte în zbor din cauza furtunii de luni. O cursă aeriană Tarom, care transporta de la Bucureşti mai mulţi pasageri spre Cluj-Napoca, a fost întoarsă din drum, luni seara, după ce sistemul de balizaj al aeroportului clujean s-a defectat din cauza unei furtuni.

Avionul a fost redirecţionat spre alt aeroport, însă nu a reuşit să aterizeze decât abia pe Aeroportul „Henri Coandă” din Constanţa. „Avionul nu se putea întoarce nici pe Băneasa, nici pe Otopeni, deoarece nici la ei nu erau condiţii meteo favorabile, astfel ajungând la Constanţa”, ne-a spus Victor Popa, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj. Reprezentanţii Tarom au precizat că pasagerii au fost cazaţi la un hotel din Constanţa, întorcându-se la Cluj-Napoca a doua zi dimineaţa.

A dormit la Constanţa

Simona Bernard, o clujeancă ce ar fi trebuit să aterizeze cu aeronava TAROM luni seară, la ora 22.15, pe aeroportul din Cluj, s-a trezit în Constanţa, unde a rămas peste noapte.

„În timpul zborului am fost anunţaţi că trebuie să ne întoarcem, deoarece pe aeroportul din Cluj nu se putea ateriza. Iniţial ni s-a spus că ne întoarcem la Bucureşti, dar apoi ni s-a transmis că nu putem ateriza nici acolo şi că vom ajunge la Constanţa“, ne-a spus Simona Bernard, în vârstă de 36 de ani.

Clujeanca ne-a povestit că pasagerii, care ocupau aproape toate locurile din avion, nu s-au speriat, ci au înţeles că e o problemă cauzată de furtună. „Am ajuns în Constanţa în jur de 23.00. Am aşteptat puţin într-o sală, iar apoi am fost cazaţi la un hotel din apropiere. Nu am prea dormit, deoarece la 3.45 ni s-a bătut în uşă să plecăm. La Cluj am ajuns la ora 6.30“, a mai spus aceasta.

„Eu lucrez de acasă, nu trebuia să ajung la serviciu a doua zi, însă mulţi dintre pasageri îşi făceau griji dacă şi cum vor ajunge“, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°