Astăzi se împlinesc două săptămâni de când Sebastian Bunica este în comă profundă, de când copilul de nouă ani a fost plimbat între spitale, cu speranţa că acolo, undeva, un medic va reuşi să-l trezească din somnul adânc. Acum, în vreme ce doarme iarăşi pe patul spitalului din Bucureşti, părinţii lui nu mai aşteaptă decât o minune de la Dumnezeu.
Când i-am sunat pe părinţii lui Sebi, erau în curtea Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti. Plecaseră puţin de lângă fiul lor. Îl lăsaseră în salonul de terapie intensivă, întins pe patul alb, cu ochii închişi, de parcă ar fi dormit. Îi mângâiaseră mâinile şi picioarele, îi sărutaseră fruntea nemişcată. Şi îl priviseră aproape rugător, a suta, mia oară, dorindu-şi cu toată fiinţa lor să-i ierte pentru orice vorbă aspră sau dojană. Să-i ierte şi să se ridice din pat, să-i îmbrăţişeze, cu zâmbetul lui frumos.
Nici lacrimi nu mai aveau ieri Lorena şi Marius Bunica. Ieşiseră câteva minute din spital, abia ghicind drumul. Voiau să meargă la biserică.
„Am fost şi ieri, şi alaltăieri. Şi o să mergem în fiecare zi, să ne rugăm la Dumnezeu. Doar El îl mai poate salva pe copilul nostru“, suspina ieri tatăl lui Sebastian, epuizat. „Noi nu mai putem face nimic. Medicina la fel“.
O minune pentru copilul nostru!
De sâmbătă, Sebastian Bunica s-a întors din Viena. Specialiştii de acolo şi-au mărturisit neputinţa. Sebastian ajunsese într-o stare prea gravă la ei şi nu se mai putea face nimic pentru ameliorare. Părinţii au hotărât atunci să îl aducă acasă.
De sâmbătă seară, copilul de nouă ani a revenit la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, acolo unde fusese operat acum două săptămâni, pentru o tumoare localizată în apropierea ficatului. A rămas conectat la aparate. Până când? Nu se ştie.
„Medicii ne-au spus că totul depinde de noi. Dacă vrem să îl deconectăm, ei o f
