În ziua de 13 iunie, acum două decenii, mă aflam la Bucureşti. Am fost martor direct la ceea ce s-a petrecut.
Postcomunismul ar fi trebuit să însemne o reîntoarcere la civilizaţie şi la civilitate. În România, lucrurile s-au petrecut altfel: fărădelegea comunistă s-a convertit în samavolnicia fesenistă (neo şi/sau criptocomunistă).
Delirul a început când, la chemarea şi cu sprijinul celor care ar fi trebuit să protejeze legea, au avut loc raidurile fascistoide ale "proletarilor" de la Metaloglobus şi mai ales de la IMGB la Institutul de Arhitectură şi în alte părţi. Antiintelectualismul iliescian făcea ravagii. Au venit minerii, au urmat două zile de infern. Principalele ţinte erau organizaţiile societăţii civile, partidele democratice şi intelectualii critici (se scandau lozinci imunde, erau calomniaţi Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler).
Am fost atunci avertizat, în varii chipuri, de către emisarii celor care organizau represiunea (între aceştia, vicepreşedintele Frontului Salvării Naţionale, ideologul bolşevic N. S. Dumitru), să "fiu atent". Eram, pe 14 iunie, în curte la GDS când am văzut că se apropiau minerii şi cei care le dădeau direcţiile.
Îmi amintesc că eram acolo împreună cu Tudor Jebeleanu, cu Agota Kuperman (la acea vreme consiliera culturală a Ambasadei SUA) şi cu Gabriel Andreescu. Acesta din urmă a ieşit la poartă şi a reuşit să-i convingă pe cei ce păreau gata să atace clădirea şi pe noi să nu o facă.
În alte părţi, la "Romania liberă", la sediul PNŢCD şi câte altele, descinderile securisto-minereşti, ordonate şi patronate de echipa Iliescu- Roman, s-au soldat cu devastări şi molestări. Execraţii "golani" trebuiau să primească "o lecţie exemplară".
În după-amiaza zilei de 14 iunie, l-am vizitat pe Marian Munteanu la Spitalul
