Bursa locală a marcat ieri o corecţie, după creşterile puternice din ultima perioadă, cea mai mare corecţie din piaţă fiind consemnată de societăţile financiare, grupate sub BET-FI, care a coborât cu peste 2,5% faţă de cotaţia de luni, la nivelul de 22.900 de puncte. Indicele BET a consemnat a doua cea mai mare scădere dintre indici, de peste 1,3%, în timp ce indicele energetic BET-NG a coborât cu 0,8% faţă de referinţă, până la nivelul de 730 de puncte.
"Ţinând cont de semnalele de ieri, asistăm la o echilibrare a revenirii Bursei şi cred că în următoarele câteva zile preţurile o să bată în retragere. Nu cred însă într-o scădere mai mare de 5-8% în piaţă, până la nivelul de 5.000 de puncte pe BET şi respectiv 21.000 de puncte de BET-FI, după care cel mai probabil piaţa va continua mişcările ascendente", a declarat Mihai Alexa, analist în cadrul societăţii de intermediere Broker Cluj.
Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au consemnat cea mai mare corecţie la categoria societăţilor financiare, de peste 3,3%, în top urmând scăderea SIF Moldova (SIF1), de aproape 2,8% faţă de referinţă. Cel mai mare rulaj la această categorie a fost consemnată de titlurile SIF Oltenia (SIF5), de peste 5 mil. lei.
Cel mai mare rulaj din piaţă a fost însă consemnat de titlurile bancare BRD, de aproape 7 mil. lei, însă acţiunile băncii au coborât cu aproape 3,3% faţă de referinţă. Şi titlurile Băncii Transilvania (TLV) au înregistrat pierderi, de peste 1,9%.
"Având în vedere scăderile rezonabile de azi (ieri - n.a.) şi volumele destul de bune pentru această perioadă, în piaţă au început să se amplifice marcările de profit. Important este însă că există stabilizare pe volume, ceea ce indică faptul că există susţinere la cumpărare", a adăugat Alexa.
În sectorul energetic, titlurile Transelectrica (TEL) au consemnat cea mai mare scădere, de 2,2% faţă de referinţă,