Pe noul sau site (mai orientat spre branding, imagine si positioning), Iulian Comanescu observa ca vuvuzeaua (surla africana) functioneaza ca simbol, desi neoficial, mai eficient decit mascota canonica a Campionatului Mondial 2010 sau alte elemente de ID confectionate de statul sud-african. Dupa care sut catre mine cu un tag, pentru care ii multumesc, scrie Textier.ro.
Vuvuzeaua (fie-mi ingaduita romanizarea, la momentul scrierii acestor rinduri, Google imi numara 2270 de utilizari ale acestui neologism) e genul de artefact ambiguu, la granita dintre cultura populara si industrie. La acelasi statut se pot califica sepcile acelea cu panas, care par a fi tot inventie sud-africana. Unii comentatori si redactori sportivi ne-au informat deja ca, la origini, vuvuzeaua e un instrument tribal confectionat din coarne de antilopa. Colegii lor din alta tabara ne-au relatat cum ca e un gadget de microbisti, de cumparat la intrarea in stadion, si care se produce de catre un anume fabricant sud-african (un alb cu nume olandez, pesemne vreun descendent al burilor). Schematizind la maximum, sa ne inchipuim ca bosimanii si zulusii urbanizati, atunci cind merg la meci, regasesc o parte din atmosfera si setarea mentala generala a ritualurilor ancestrale. Necesitatea unui instrument ritualic, care sa creeze acea comuniune de vibratie ampla, empatica, generala, a microbistilor, a fost abil imbratisata de o oferta industriala precis tintita de catre gulerele-albe din respectiva rasa. Cit de mult vibreaza si ceilalti participanti, de la suporterii din afara R.S.A. pina la telespectatorii de aiurea ramine de conchis macar dupa semifinale.
In calitate de efigie, de semn, de agent al semiozei multiple (sau infinite, cf. Eco), vuvuzeaua poate fi vazuta, alaturi de alte goarne, surle si trimbite, ca un simbol al comunicarii (asemeni cornului de postas pentru servicii de pr
