Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pagube produse de inundaţii în 17 unităţi administrative din Sălaj

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

Bilanţul parţial al inundaţiilor de luni din judeţul Sălaj, în 15 comune, Zalău şi Jibou se prezintă astfel: 57 de locuinţe, 464 de gospodării şi anexe, instituţii publice şi societăţi comerciale, peste 1.800 de hectare de teren – arabil, păşune şi fâneţe, poduri, podeţe distruse sau deteriorate şi 60 de kilometri de drum judeţean şi comunal afectate.

Datele centralizate de către Instituţia Prefectului judeţului Sălaj indică faptul că 14 comune şi două oraşe din judeţ avut de suferit în urma inundaţiilor produse luni. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, au fost afectate oraşele Zalău şi Jibou, precum şi comunele Românaşi, Agrij, Buciumi, Treznea, Valcău de Jos, Meseşenii de Jos, Bocşa, Pericei, Hereclean, Plopiş, Bălan, Chieşd, Cuzăplac, Şimişna şi Sărmăşag.

Conform estimărilor parţiale, au fost inundate 57 de locuinţe, 464 gospodării şi anexe, 15 obiective social culturale, 1.611 hectare de teren arabil, 244 de hectare de păşuni şi fâneţe, au fost colmatate 381 fântâni şi au fost distruse sau afectate 9 poduri şi 21 podeţe, precum şi 60 de kilometri de durmuri judeţene sau comunale.

Atât în municipiu, cât şi în alte locuri din judeţ, au fost inundate sau au avut de suferit din cauza precipitaţiilor sediile unor societăţi comerciale şi instituţii publice. Printre aceste obiective se numără şcoala generală şi grădiniţa din Chieşd, o bază sportivă din Hereclean, Sala Sporturilor, Palatul Administrativ, Şcoala „Iuliu Maniu”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din municipiul Zalău.

Prefectul Vegh Alexandru a rugat primarii să se mobilizeze, pentru a finaliza în cel mai scurt timp rapoartele de sinteză. „La rândul nostru, acolo unde situaţia o impune, vom face toate demersurile pentru obţinerea unui sprijin financiar din parte Guvernului, pentru înlăturarea efectelor i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski afirmă că armata rusă „încearcă să creeze impresia” unei încetări a focului de Paşte, iar bombardamentele au continuat pe linia frontului

News.ro acum 17 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a spus, duminică dimineaţa, într-o postare pe social media, că armata rusă pretinde o încetare a focului de Paşte, declarată sâmbătă de Vladimir Putin, dar a continuat peste noapte încercările de a provoca pierderi pe

Patriarhul Daniel - „Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie, de speranţă şi ajutor în viaţă“

Ziua Constanta acum 49 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie şi a atras atenţia asupra consumului de droguri - "o mare primejdie pentru viaţa oamenilor", conform Agerpres.ro "Cuvintele 'Nu vă temeţi!'

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, mesaj din Bihor: HRISTOS A ÎNVIAT!Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră şi pe toţi românii de pretutindeni!

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis românilor un mesaj scurt de Paşte, anunţând că participă la slujba Învierii alături de credincioşii din Bihor, „cu recunoştinţă: „Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră şi pe toţi românii de pretutindeni

R. Moldova - Maia Sandu, mesaj de Paşte: Să fim mai aproape unii de alţii, să ne ascultăm, să ne iertăm şi să mergem împreună pe calea binelui

News.ro acum o ora
Preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, îndeamnă, în mesaj de Paşte, ”să fim mai aproape unii de alţii, să ne ascultăm, să ne iertăm şi să mergem împreună pe calea binelui”. „În această zi sfântă, când ne spunem unii altora Hristos a Înviat, să privim

FOTO Hristos a înviat! Mii de oameni au luat Lumină, în bisericile din Botoșani, vestind Învierea Domnului

Botosani News acum 3 ore
Mii de oameni au mers, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la bisericile din judeţul Botoşani. Majoritatea credincioşilor au ajuns la biserici aproape de miezul pentru a lua lumină, apoi s-au întors spre case. Parte din ei au revenit cu produsele t

A murit actorul Alexandru Georgescu. Avea 76 de ani

HotNews acum 19 minute
Actorul Alexandru Georgescu, cunoscut pentru reprezentațiile în „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea”, a murit sâmbătă, la vârsta de 76 de ani. Moartea sa a fost confirmată, într-un mesaj pe Facebo

UPDATE - Suceava - Incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Rădăuţi. 25 de persoane s-au autoevacuat din clădire / Trei pisici, scoase din apartament / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Rădăuţi. 25 de persoane s-au autoevacuat din clădire.

Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, temându-se de riscurile din SUA

News.ro acum 5 ore
Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de ”dezamericanizare” a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC. Băncile din Elveţia au ra

Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în prima zi de Paște ca să-ți meargă bine tot anul

Adevarul acum 13 ore
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Sărbătorit cu evlavie de creștinii din întreaga lume, marchează Învierea Domnului și este considerat momentul triumfului vieții asupra morții.

Contrapropunerea lui Zelenski după armistițiul de Paște anunțat de Putin: „Ucraina va acționa în consecință”

HotNews acum 12 ore
Volodimir Zelenski a spus sâmbătă seară, la peste trei ore după ce Vladimir Putin a anunțat un armistițiu unilateral al armatei ruse, că propune extinderea acestuia și dincolo de ziua de Paște de mâine. „Asta este ceea ce va dezvălui adevăratele int

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/22°
lun.

14°/25°
mar.

14°/25°
mie.

14°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/25°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

9°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
dum.

10°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°