Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Judecătoria Pătârlagele sub ameninţarea apelor

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

Ploile căzute în ultimele zile au afectat partea de nord a judeţului. Autorităţile au intrat în alertă şi au luat imediat măsuri pentru limitarea efectelor inundaţiilor.

Un caz deosebit s-a înregistrat în oraşul Pătârlagele, unde apa scursă în cantităţi mari de pe versanţi a năvălit spre sediul Judecătoriei. Astfel de situaţii se înregistrează frecvent atunci când plouă torenţial, aşa că localnicii şi autorităţile au ştiut din experienţele anterioare ce au de făcut pentru a opri inundarea clădirii. ”Am luat imediat măsuri pentru a împiedica apa să pătrundă în clădire. Am blocat iniţial intrarea cu nişte covoare apoi au fost puşi saci cu nisip. Nu au fost pagube şi nici şedinţa de judecată nu a fost întreruptă”, ne-a declarat Ştefan Mănăilescu, preşedintele Judecătoriei Pătârlagele.

Fântâni inundate la Cătina

În această dimineaţă, în mai multe sate din comuna Cătina fântânile erau inundate de ploile căzute în cursul nopţii. Primăria a hotărât să nu mai intervină pentru decolmatare aşa cum s-a întâmplat în zilele trecute pentru că precipitaţile ar putea continua, iar munca ar fi în zadar.”Am scos apa din 39 de fântâni, dar azi noapte a plouat şi iar avem 16 inundate. Nu are rost să scoatem apa în fiecare zi, pentru că nu se ştie cât o să mai plouă”, ne-a declarat Gheorghe Radu, primarul comunei Cătina. Situaţia nu este considerată de autorităţi foarte gravă pentru că localnicii au la dispoziţie pentru apă potabilă alte fântâni publice care nu au fost afectate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a oferit ajutor în toate zonele afectate, iar conducerea instituţiei ţine legătura cu primăriile pentru a interveni în cazul în care apar noi probleme.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 59 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 51 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Reacția lui Mircea Rednic, după UTA - Craiova: „Nu meritam”

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
, scor 1-2, în etapa #17 din Superliga. Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a analizat partida pierdută pe teren propriu în fața elevilor lui Costel Gâlcă.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum o ora
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°