Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şanse mari pentru listarea Fondului Proprietatea

Publicat in Bursa, joi 24 iunie 2010 ·

Acţionarii Fondului Proprietatea vor decide modificarea actului constitutiv pentru preluarea administrării Fondului de către Franklin Templeton, precum şi listarea în acest an la Bursa de Valori Bucureşti, după ce legea de adoptare a OUG 81/2007, cu amendamentele votate în comisii, va fi promulgată de preşedinţie. Legea de adoptare a ordonanţei care stabileşte procedurile de despăgubire aferente imobilelor preluate în mod abuziv a trecut, ieri, de Camera Deputaţilor.

"Estimăm că publicarea (n.r. în Monitorul Oficial) se va petrece în a doua jumătate a lunii iulie", se arată într-un comunicat al FP, semnat de Ionuţ Popescu, director general.

Acţionarii FP vor mai stabili în Adunarea Generală de la "sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie" şi mărimea dividendelor aferente anilor 2008 şi 2009.

Pentru ca Franklin Templeton, compania americană care va adminis-tra FP, să intre efectiv în drepturi şi să înceapă procedurile de listare este necesar ca Guvernul să adopte o hotărâre prin care să aprobe actul constitutiv al Fondului Proprietatea, avizat recent de CNVM.

Fondul Proprietatea va putea să investească maxim 10% din active în titlurile altor fonduri

A.A. Acţionarii Fondului Proprietatea vor decide modificarea actului constitutiv pentru preluarea administrării Fondului de către Franklin Templeton, precum şi listarea în acest an la Bursa de Valori Bucureşti, după ce legea de adoptare a OUG 81/2007, cu amendamentele votate în comisii, va fi promulgată de preşedinţie. Legea de adoptare a ordonanţei care stabileşte procedurile de despăgubire aferente imobilelor preluate în mod abuziv a trecut, ieri, de Camera Deputaţilor.

"Estimăm că publicarea (n.r. în Monitorul Oficial) se va petrece în a doua jumătate a lunii iulie", se arată într-un comunicat al FP, semnat de Ionuţ Popescu, director general.

Acţionarii FP vor mai s

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum o ora
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 4 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 7 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 9 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 3 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

SUA își retrag trupele de la baza Jasionka. Polonia și aliații NATO preiau securitatea hub-ului logistic destinat sprijinului militar pentru Ucraina

HotNews acum o ora
Statele Unite urmează să-și retragă trupele și echipamentele de la baza Rzeszów-Jasionka, un aerodrom din sud-estul Poloniei folosit ca centru logistic pentru transportul ajutorului militar destinat Ucrainei, gestionarea acestei platforme urmând să

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°