Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Localnicii din Găneasa acuză CEZ-ul că îi ţine fără curent electric

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

Locuitorii din satul Grădiştea, comuna Găneasa, sunt în beznă de aproape o săptămână, după ce vijelia a rupt firele de curent electric. Ei spun că li se strică mâncarea în frigider şi că stau fără apă.

De mai bine de cinci zile, localnicii din satul Grădiştea, comuna Găneasa, stau fără curent electric după ce vijelia a rupt firele de pe stâlpi. Oamenii spun că au anunţat defecţiunea de mai multe ori la CEZ, dar că aceştia nu i-au băgat în seamă.

„Stăm fără curent de mai bine de cinci zile şi nimeni nu ne ia în seamă. Am sunat zilnic la CEZ şi degeaba. Eu am şi magazin, ce fac cu îngheţata, carnea şi mezelurile? Pierd atâţia bani că cei de la CEZ nu vin să rezolve problema? Noroc că am generator, că altfel aş arunca o grămadă de marfă? Îi mai ajut şi pe vecini, le ţin carnea şi mâncarea în frigiderul meu ca să nu li se strice ”, a spus revoltat, Costinel Băluţă, de 42 de ani, din Găneasa. „E posibil ca cei de la CEZ să îşi bată joc de noi? Nu avem nici apă, pentru că majoritatea avem pompe la fântâni”, a completat Mihai Pungaru, de 41 de ani, un alt localnic.

Oamenii susţin că au mai păţit aşa pentru că firele de curent electric sunt vechi şi se rup mereu. „Firele sunt vechi de zeci de ani. La fiecare adiere de vânt sunt jos. Trebuie schimbate, nu cârpite”, a mai spus Costinel Băluţă.

„Firele s-au rupt din cauza vegetaţiei”

Reprezentanţii CEZ spun că aceeaşi situaţie este în mai multe localităţi din judeţ. Sute de oameni au sunat la instituţie şi au anunţat că nu au curent electric. „Am primit aproape 1.000 de sesizări din diferite localităţi din judeţ. Firele de curent electric s-au rupt din cauza vegetaţiei pentru că cei de la primării nu au făcut defrişarea. Echipele CEZ sunt plecate în teren şi lucrează la remedierea defecţiunilor. În satul Grădiştea am cerut o analiză mai amănunţită. Dacă firele sunt foarte vechi, cum spun loca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 23 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 23 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 49 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 23 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°