Tribunalul Braşov a dispus recent închiderea procedurii de reorganizare judiciară a rafinăriei Rafo Oneşti (RAF), deţinută de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, care a intrat în insolvenţă în anul 2004, dată la care era cel mai mare datornic la stat. Instanţa a mai respins cererile formulte de unele societăţi pentru intrarea în faliment a Rafo şi a luat act de renunţarea Rafinăriei Dărmăneşti la judecata contestaţiei. Compania a fost asistată în procese de firma de avocatură Boştină şi Asociaţii.
Rafo Oneşti a reuşit să iasă din insolvenţă chiar dacă compania nu mai are activitate din anul 2008, moment în care rafinăria a fost închisă în vederea modernizării.
În 2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a ridicat gajul instituit asupra acţiunilor rafinăriei, după ce a constatat că acţionarul majoritar, Petrochemical Holding Viena, şi-a respectat investiţiile asumate prin contractul de privatizare.
Grupul a achitat datoriile rafinăriei de la Oneşti către stat, dar a rămas fără bani pentru investiţii în modernizarea acesteia, fapt pentru care intenţionează să atragă un împrumut garantat de stat în valoare de 330 mil. euro.
Acţiunile Rafo Oneşti (RAF) sunt tranzacţionate la categoria necotate a Bursei de Valori Bucureşti şi la ultimul preţ, de 0,9 lei, compania are o capitalizare de 187 mil. euro
Anul trecut, Rafo a înregistrat o cifră de afaceri de 135 mil. lei, de 4,4 ori mai mică comparativ cu anul 2007, când aceasta ajungea la 595 de milioane de lei (178 de milioane de euro).
Compania a reuşit totuşi să revină pe profit în 2009, cu un rezultat net de 7,4 mil. lei (1,7 mil euro, după doi ani de pierderi grele, care au cumulat 268,1 mil. lei (circa 67 mil. euro).
O mare parte din veniturile Rafo au provenit anul trecut din vânzare de certificate de emisii, din care compania a câştigat 72,6 mil. lei, cu ajutorul