Numai un chior surd ar putea ignora că, în ultimele luni, presa abundă de dezvăluiri şocante privind prăduirea banului public. Nu-i vorba de simple afirmaţii, cu tentă politicianistă, ci de cazuri concrete, cu documente, cu nume şi cu fapte, privind scurgeri de zeci şi sute de milioane de euro, din Bugetul naţional, mai ales prin intermediul unor contracte împovărătoare încheiate între companii naţionale sau autorităţi locale şi firme ale clientelei politice portocalii. Tot aici se înscriu şi nenumăratele achiziţii publice de bunuri şi servicii, la preţuri umflate de câteva ori. Şi nu poate fi vorba de nişte neglijenţe oarecare, ci de o maşinărie parşivă şi bine pusă la punct, cu implicarea unor înalţi demnitari şi a firmelor aflate pe numele rudelor şi ale apropiaţilor lor. Până şi Băsescu, se pare, a avertizat la Snagov pedeliştii că, favorizându-şi câteva zeci de mii de clienţi, pierd milioane de voturi. Voturile unei populaţii căreia i se smulge şi ultimul bănuţ şi care, tot mai revoltată, cere pedepsirea demnitarilor abuzivi sau chiar tâlhari.

Este scandalul Dan Diaconescu o diversiune, spre a abate atenţia de la măsurile măcelăreşti, inconştiente şi deopotrivă ineficiente ale Guvernului Boc? Este el pe postul clovnului împins în arenă spre a masca eşecul trapeziştilor? Este iar implicat DNA în gonflarea unui banal caz judiciar fără legătură cu banul public şi folosirea lui ca o diversiune? Scopul tevaturii este de a atenua tot mai insistenta întrebare de ce oamenii lui Daniel Morar nu se autosesizează în privinţa realelor şi sfidătoarelor deturnări ale banilor publici? Nu-i exclus. Dar reţeta fumigenelor de acest gen a fost prea des folosită şi nu prea mai crede nimeni în ea.