Medicii de familie din mediul rural trebuie să raporteze în regim de urgenţă Instituţiei Prefectului Cluj numărul bolnavilor cronici, al gravidelor şi copiilor mici despre care există informaţii că au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă.
Aceştia ar urma să fie evacuaţi preventiv din cauza inundaţiilor care au determinat izolarea unor localităţi, blocarea unui drum şi inundarea a sute de hectare de teren.
Potrivit prefectului Florin Stamatian internarea în spital a unora dintre bolnavii cronici, pe perioada situaţiilor de urgenţă, poate fi o măsură de prevenţie. în acest mod ar putea fi evitate situaţiile î în care ambulanţa sau alte mijloace de asistenţă de urgenţă să nu poată interveni, din cauza blocării căilor de acces, crede Stamatian.
Prefectul a mai anunţat că, odată cu restabilirea situaţiei în judeţ, va cere formarea unor echipe mixte alcătuite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi Consiliului Judeţean, care să verifice fiecare localitate şi felul în care sunt întreţinute şi curăţate rigolele şi şanţurile de pe drumurile din interiorul localităţilor. în opinia prefectului judeţului, unele situaţii de urgenţă, în care locuinţe şi anexe au fost inundate, au apărut pe fondul administrării defectuoase a acestor zone de-a lungul drumurilor.
Decizia a fost luată în această dimineaţă la o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde a participat prefectul Florin Stamatian, cei doi subprefecţi, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de jandarmi, Brigada Mobilă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Regionala CFR, Direcţia Silvică, Direcţiile de Gospodărire a Apelor, RAADPP, RADJ, Secţia de Drumuri Naţionale, Direcţia de Sănătate Publică, DSVSA Cluj, Direcţia Agricolă, reprezentanţi ai Electrica, RomTelecom, Consiliului Judeţean şi Diviziei 4 Infanterie