Teribil s-au bucurat unii privind la catusele pe care Dan Diaconescu le-a aratat multimii ca pe niste trofee! L-au luat pentru santaj - si-au frecat mainile - foarte bine, asa nu se mai putea.
Le-a spus lor cineva ca proprietarul OTV cerea sume exorbitante pentru o cauza pledata in fata poporului, mai ales daca posesorul problemei avea niste chestiuni nerezolvate cu procurorii. Doar nu a ajuns la o asemenea avere dintr-o firma de croitorie.
In plus - si-au mai spus ei - , nu se putea ca sandramaua imputita sa dureze la nersfarsit, doar altera nivelul breslei, reprezenta un cancer social care imbolnavea naivii cu sentiment si le reteza sistemul de referinte. Breasla animata de dorinta de-a spune adevarul, de-a nu manipula nici cu riscul imputinarii conturilor, care se trezeste dimineata cu gandul la Academia Romana si pune capul in perna meditand la Predica de pe munte.
Ei, ca s-or mai fi bucurat si deoarece au scapat ei de aceasta data, nu ma indoiesc. Insa pentru vina exclusiva a lui Dan Diaconescu de-a fi acaparat, stimulat, folosit si dezvoltat prostul gust nu bag mana in foc.
OTV a venit ca un soi de alternativa. Cand productiile presei "serioase" nu mai aduceau oamenii la coada, deoarece cititorul a inceput sa devina avizat, sa realizeze ca sub masca unor campanii de dezvaluiri se ascund interese financiare (nu generalizez, dar nici nu am de gand sa minimizez), s-a saturat de politica pentru ca s-a prins ca artistii domeniului sunt niste baloane de sapun, cand in sfarsit putea sa jure ca nu da nimeni doi bani pe el, Dan Diaconescu a creat o iluzie reala.
Si pe fondul lipsei de educatie, al disperarii, al certitudinii ca este un individ, nu o persoana, ca nu face parte din ziua de maine, privitorul s-a lasat ametit. Cum venea cu o noua categorie de jurnalism in Romania, bazata pe exhibitionarea slabiciun
