În Irlanda, şapte persoane sînt arestate pentru acuzaţia de a fi complotat pentru a-l ucide pe caricaturistul suedez Lars Vilks, care l-a desenat pe profetul Mahomed cu corp de cîine în ziarul Nerikes Allehanda. În Aarhus, un somalez încearcă să-l atace pe Kurt Westergaard, cel mai controversat dintre caricaturiştii ziarului danez Jyllands-Posten. La Londra, Faisal Yamani, un avocat saudit, ameninţă să folosească legile britanice, foarte drastice referitoare la calomnie, pentru a da în judecată zece ziare daneze care au publicat caricaturile, în numele tuturor celor 95.000 de „urmaşi ai lui Mahomed“. Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului şi o doctrină centrală a democraţiei. Chiar este?
La cinci ani de la publicarea celebrelor caricaturi ale lui Mahomed de către ziarul Jyllands-Posten urmările se simt încă. Şi nu doar de către caricaturişti. Ameninţările şi violenţa care continuă să însoţească publicarea lor dau frisoane scriitorilor, editorilor, proprietarilor de galerii şi regizorilor de teatru. Acum doi ani, marea editură americană Random House a renunţat la publicarea cărţii The Jewel of Medina („Bijuteria din Medina“), o poveste romantică despre Aisha, soţia cea mai tînără a profetului Mahomed, de teamă că ar putea fi ofensatoare. Anul trecut, Yale University Press a publicat volumul Caricaturile care au şocat lumea, un studiu academic scris de Jytte Klausen, dar, spre dezgustul autoarei, a refuzat să publice măcar una dintre caricaturi. Index on Censorship a publicat un interviu cu Klausen despre decizia celor de la Yale, dar şi ei au refuzat să arate vreo caricatură.
„Ca să fiu sincer, te gîndeşti de două ori în astfel de cazuri“, spune Ramin Gray, director la Teatrul Regal din Londra, întrebat fiind dacă ar pune în scenă o piesă critică la adresa islamului. „Ar trebui să iei în considerare doar meritele sale individuale,