Compania patronată în trecut de fostul jurnalist şi de mama sa sexagenară a primit al cincelea contract din acest an pe bani publici. Sursa: Codrin Prisecaru
Firma înfiinţată de Bogdan Chirieac va încasa 5,5 milioane de lei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a dezvăluit ieri Agerpres, citată de Hotnews. Suma se adaugă celor 24 de milioane de euro pe care STS i-a vărsat începând cu 2006 în conturile acestei societăţi.
Aflată în trecut în proprietatea familiei jurnalistului, firma denumită Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii (CSR) e distribuitorul autorizat al produselor Motorola. Noul contract, încheiat prin negociere directă, a fost semnat pe 5 martie. CSR urmează să se ocupe de extinderea ariei de acoperire TETRA, sistem implementat în România în anul 2000.
Acesta este al cincilea contract pe care CSR îl semnează anul acesta cu o instituţie a statului, după ce în portofoliul de clienţi ai firmei au intrat recent Ministerul Apărării (300.000 de euro) şi cel al Finanţelor (150.000 de euro) şi Autoritatea Navală Română (50.000 de euro).
Partenerul elveţienilor
Contactat de EVZ, Bogdan Chirieac susţine că nu mai are nicio legătură nici cu CSR, nici cu noul contract. "Am vândut acţiunile pe care le aveam în această firmă încă din anul 2008. Tranzacţia s-a făcut la Bucureşti, la notar, am încasat contravaloarea participaţiunilor şi nu m-a mai interesat ce fac noii acţionari. Despre contractul ăsta am aflat din presă" a precizat Chirieac.
El nu a dat detalii despre noii proprietari. Oficial, firma este deţinută în prezent de o societate din Elveţia - Swiss Technology Financing AG. Registrul elveţian al companiilor nu fişează însă nicio firmă cu acest nume. În plus, anul trecut, "Academia Caţavencu" scria că, deşi oficial Chirieac a ieşit din acţionariatul CSR, el controlează firma