Jurnalistul francez Paul Pellerin şi-a imaginat cum ar arăta un Sandero Cabrio. Dacia susţine că nu are în plan realizarea unui asemenea model în viitorul apropiat, însă nici un SUV nu părea posibil acum câţiva ani.
Jurnaliştii site-ului auto din Franţa, Caradisiac, şi-au imaginat cum ar arăta un model decapotabil produs de Uzina Dacia. Pornind de la ipoteza că producătorul român este în plină ascensiune şi şi-ar putea lărgi gama cu o astfel de maşină, Paul Pellerin a lansat ideea unui Sandero cabrio.
Decapotabila ar putea costa 11.000 de euro
Modelul, bazat pe platforma Sandero, care a suferit doar mici modificări, cum ar fi adăugarea unei bare între cele două rânduri de scaune care să întărească rezistenţa maşinii, ar putea fi produs, conform jurnalistului francez în varianta două uşi, cu patru locuri. Iar pentru ca preţul să fie cât mai mic, de aproximativ 11.000 de euro, pavilionul s-ar putea rabata manual.
L-am contactat pe Paul Pellerin pentru a ne da mai multe detalii despre acest proiect îndrăzneţ. Încă de la început a recunoscut că totul este doar fructul imaginaţiei sale, dar că Dacia va trebui să-şi diversifice gama, mai devreme sau mai târziu, pentru a atrage noi clienţi.
“Putem presupune, după ce am văzut machete şi schiţe, că va exista, peste câţiva ani, un coupe pe baza Sandero. De ce să nu ne imaginăm de asemenea şi un cabrio, pe aceeaşi bază? Dacă sunt mai puţini clienţi dispuşi să cumpere maşini scumpe, un cabrio la 11.000 de euro va fi chiar accesibil. Este suficient să vezi succesul pe care Duster îl are în Franţa, al cărui preţ este cu cel puţin 6000 de euro mai mic decât preţul unui model echivalent produs de alt constructor, pentru a te convinge.”, ne-a declarat jurnalistul francez.
“Dacia beneficiază astăzi de imaginea unei mărci de maşini la preţ redus. Ne putem imagina că în timp acest