- Comentariu - nr. 577 / 23 Iunie, 2010 Pe actualul prim-ministru l-am cunoscut in luna iulie 2008, in sala de asteptare a aeroportului din Cluj-Napoca. Se afla acolo impreuna cu familia, in asteptarea imbarcarii in avionul care urma sa decoleze spre Antalia-Turcia. Intamplarea a fost ca, in avion, sa aiba locurile in spatele meu. Din scurta discutie purtata atunci, cand era primar al Clujului, am ramas cu o impresie buna despre domnul Emil Boc. Era un om volubil, degaja hotarare si precizie in tot ceea ce spunea, mai ales in privinta modernizarii municipiului, a dezvoltarii lui din punct de vedere economic si edilitar. De asemenea, avea idei clare si in privinta actiunilor politice ca lider al partidului pe care-l conduce si in prezent, si ce ar intreprinde daca ar fi la putere, mai ales pentru a face viata oamenilor necajiti mai buna, si in special a pensionarilor, categoria cea mai napastuita de soarta. Timpul a trecut si domnul Emil Boc a ajuns prim-ministru, ca urmare a increderii acordate, prin vot, de cei carora le-a promis ca le va face viata mai usoara, mai linistita in privinta zilei de maine. Promisiunile din campania electorala au ramas vorbe frumoase si doar atat, ca de altfel si sloganul presedintelui Traian Basescu: "Sa traiti bine!" Criza financiar-economica a lovit puternic si Romania. Ea nu da niciun semn ca ar pleca, din contra, a pus pe butuci intreaga economie, precum si finantele tarii. Si asa s-a ajuns sa ne imprumutam cu bani de la Fondul Monetar International pentru a ne salva de la colaps, pentru a putea plati salariile bugetarilor si pensiile, prelungind agonia celor multi prin masurile nebunesti, ucigase (mai ales pentru pensionarii de rand) luate de Guvernul Boc-Basescu. Si asa au ajuns Boc si Basescu sa fie cei mai detestati si injurati guvernanti (din ultimii 20 de ani) aflati la putere dupa asa-zisa revolutie din Decembrie 1989.