Un tânăr în vârstă de 19 ani este cercetat pentru comiterea a patru furturi
Agenţii postului de poliţie Epureni au fost sesizaţi, la sfârşitul lunii trecute, de Ion L., din localitate, care s-a plâns că din locuinţă i-a fost furată suma de 100 lei.
„În urma cercetărilor efectuate a fost identificat principalul suspect în săvârşirea faptei ca fiind C.Ionel, de 19 ani, din comuna Epureni. Acesta a observat că vecinul său a plecat de la domiciliu şi a pătruns pe o fereastră în locuinţă, de unde a sustras suma de bani dintr-un portofel pe care l-a găsit pe tocul unei uşi", a declarat Mihaela Ştraub, ofiţerul de presă al IPJ Vaslui. Oamenii legii îl mai cercetează pe tânăr în alte trei dosare de furturi din locuinţă, toate comise pe pe raza comunei Epureni. Ionel C. a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Este ştiut faptul că majoritatea furturilor din locuinţe sunt comise în timp ce locatarii nu se află la domiciliu, ocazie cu care infractorii sustrag o diversitate de bunuri.
„Având în vedere modul în care se comit infracţiunile de furt din locuinţe în mediul rural, se impune luarea unor măsuri de protecţie care să-i apere pe proprietari de infractori. Pentru infractori, o casă cu gospodărie este mai tentantă datorită suprafeţei mai mari pe care aceasta este dispusă, precum şi datorită distanţei dintre clădiri. Ceea ce este avantajos pentru cei care locuiesc la case, în apărarea lor împotriva hoţilor, sunt relaţiile comunitare existente între vecini", a mai spus Ştraub.