Statul a fost iresponsabil. Ni s-a spus! Este risipitor. Şi asta ştiam! Un administrator sub orice critică. Ni s-a amintit în repetate rânduri! Politicienii de la conducere... nişte mâini sparte! Cum putea fi altfel? Iată de ce politica de amputări ale cheltuielilor bugetare ne apare ca o consecinţă logică a ceea ce s-a întâmplat. Statul cheltuie mai mult decât încasează, iar diferenţa rezultată (deficitul bugetar) este tot mai greu finanţabilă. Datoriile riscă să escaladeze periculos şi de aceea trebuie să ne oprim. Stop joc!

Ne-am jucat de-a statul european, când de fapt eram o ţară bananieră unde coloniştii ştiu să se sustragă impunerii, iar funcţionarea aparatului de stat este greu de susţinut de o populaţie sărăcită. Revenim la realitate. Nu putem asigura pensiile promise, nu putem plăti salariaţii bugetari cu sume apropiate celor din Occident, nu putem întreţine infrastructura. Ce să mai vorbim atunci de construcţia de autostrăzi sau de modernizare?

Ne întoarcem aşadar la statutul de ţară bananieră pe care l-am câştigat în anii '90. Cu tot ce presupune asta: cedarea tuturor zonelor de profit capitalului străin, abdicarea statului de la orice rol de coordonare, întreţinerea unei oligarhii, absenţa unei clase de mijloc, un sistem educaţional precar, menţinerea unor largi categorii la un nivel îngrijorător de pauperitate, finalmente - furnizarea de carne de tun pentru zonele de conflict în care au interes marile puteri.

Înţelegem pe deplin această realitate şi de aceea nici măcar nu trebuie să ne mai supere că statul îşi ajustează cheltuielile. În definitiv, doar se pliază pe capacitatea economiei. E bine ca statul, dacă tot nu a putut să ajute în aceşti 20 de ani, măcar să nu împovăreze şi mai mult o ţară şi aşa vlăguită... nici prin deficitul bugetar şi nici datoria publică. Felicitări! Tocmai suportaţi aceste amputări! Că doar nu era să le s