Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managementul deşeurilor, un pariu câştigat de autorităţi. Felicitări!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 23 iunie 2010 ·

Succes istoric pentru autorităţile judeţului. Mâine, în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii din Târgu-Mureş va avea loc semnarea contractului de finanţare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Mureş”, eveniment cu o importanţă crucială pentru toţi locuitorii judeţului. În valoare de peste 50 de milioane de euro, din care aproximativ 90% din costurile eligibile vor fi acoperite din fonduri europene, proiectul e unul cu adevărat impresionant. Nu doar datorită „căruţei de bani” a cărei destinaţie este judeţul Mureş, ci mai ales datorită investiţiilor care vor fi realizate în beneficiul nostru şi cel mai important, al celor care vor trăi pe aceste meleaguri, peste câteva decenii.

Ceea ce părea la un moment dat o utopie a primit „undă verde” din partea Comisiei Europene. Se ştie, la presiunea Uniunii Europene, măsurile referitoare la gestionarea deşeurilor s-au înnăsprit, autorităţile fiind nevoite să închidă o puzderie de depozite de gunoi neconforme cerinţelor, amplasate atât din mediul urban cât şi cel rural. Uşor de strâns şurubul pe hârtie, pentru că realitatea de pe teren e cât se poate de arzătoare, în condiţiile în care deşeurile se produc zilnic. Ce se întâmplă cu deşeurile produse dacă mai toate depozitele au fost închise? O întrebare aparent fără răspuns. Sigur, există depozitul ecologic de la Sighişoara, dar specialiştii din domeniu spun că acesta nu poate face faţă mai mult de trei ani.

Din fericire, odată cu semnarea contractului vom avea alternative. Se vor construi staţii de sortare, de transfer şi de compostare a deşeurilor. Se vor înfiinţa locuri de muncă, mai ales în faza de construcţie. Vom fi în Europa nu doar din punct de vedere geografic, ci cât se poate de real, din punct de vedere al gestionării cu responsabilitate a deşeurilor.

În încheiere, nu pot decât să transmit sincere aprecieri echipei

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum o ora
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Rusia anunță că ar susține candidatura lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace

HotNews acum 45 minute
Anunțul a fost făcut pentru agenția de presă Tass de unul dintre consilierii apropiați de Vladimir Putin, Iuri Ușakov, scrie Reuters. Tentativa lui Donald Trump de a deveni al cincilea președinte american premiat cu Nobelul pentru Pace a primit un s

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Alerta de tsunami ridicată în Filipine după cutremurul cu magnitudinea 7,4

Ziua Constanta acum o ora
Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC) a ridicat vineri alerta de tsunami emisă pentru Filipine, Palau și Indonezia, la câteva ore după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit sudul Filipinelor. Centrul de alertă pentru tsunami din P

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

BusinessMagazin acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri uşoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

Tentativă de asasinat cu dronă asupra premierului Belgiei. Suspecții au fost reținuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritățile federale belgiene au arestat trei tineri suspectați de implicare într-o tentativă de atac terorist asupra unor politicieni, printre care și premierul Bart De Wever. Aceștia au fost reținuți joi dimineață la Anvers și acuzați de tentativ

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 10 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°