Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu un fost executiv al Pepsi la conducere, La Fântâna intră pe segmentul casnic

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 23 iunie 2010 ·

Afacerile La Fântâna, cel mai mare îmbuteliator local de apă în watercoolere (sisteme de răcire - încălzire), deţinut de fondul de investiţii polonez Innova Capital, s-ar putea majora cu 10% în acest an, pe fondul creşterii segmentului destinat consumatorilor casnici, care până acum a avut o pondere nesemnificativă în businessul companiei.

"Ne-am propus să creştem cifra de afaceri din acest an cu 10%, însă acest obiectiv va fi destul de dificil de atins şi de aceea şi o creştere cu 6% în condiţiile actuale ne-ar bucura. Principalul focus de anul acesta va fi pe dezvoltarea segmentului rezidenţial şi pe intensificarea forţei de vânzări", a spus Mihai Matyas, 53 de ani, noul director general al La Fântâna, în prima conferinţă de presă susţinută după numirea sa în funcţie la jumătatea lunii aprilie.

Matyas a lucrat timp de 13 ani în cadrul Quadrant- Amroq Beverages (îmbuteliatorul Pepsi pe piaţa locală), unde ultima funcţie deţinută a fost cea de vicepreşedinte pe investiţii şi dezvoltare.

La Fântâna a încheiat anul trecut cu afaceri de 17 milioane de euro, în scădere cu aproximativ 10% faţă de 2008, pe fondul închiderii activităţii de către unele companii şi al scăderii consumului de apă din cauza concedierilor operate de angajatori. Profitul brut înregistrat pe piaţa locală a fost de 5,4 milioane de euro. Tot anul trecut, compania a pierdut 1.000 de clienţi, ajungând să aibă în total 24.000 de companii-client.

"Majoritatea contractelor care s-au pierdut erau cu firmele mici. Anul acesta, vrem să ajungem la numărul de clienţi din 2008 şi cred că segmentul home va genera peste 1 milion de euro, iar creşterile acestei divizii vor fi semnificative în anii următori", a adăugat Matyas.

În prezent, La Fântâna are 450 de angajaţi în cele două fabrici de la Tălmaciu (Sibiu) şi Frăţeşti (lângă Bucureşti), iar 150 de angajaţi lucrează în departament

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°