Fondul creat de Guvern la Trezorerie e destinat să rămână o iniţiativă de formă, cred analiştii, care explică şi de ce România nu poate egala Coreea de Sud.
Prin Fondul Naţional de Solidaritate, înfiinţat recent de Ministerul Finanţelor, românii pot dona bani pentru a salva România din criza economică, individual sau prin intermediul angajatorului. Contul este deschis la toate unităţile Trezoreriei statului, iar donatorii pot opta să rămână anonimi sau accepta să le apară numele pe site-ul MF.
Potrivit Finanţelor, sumele astfel colectate „se încasează ca venituri la bugetul de stat şi se evidenţiază într-un cont distinct de venituri bugetare, şi în consecinţă aceste sume nu sunt afectate unei cheltuieli bugetare anume".
Succesul asiatic
Aurelian Dochia, de la Centrul Român pentru Politici Economice, susţine că România a mai avut experienţe similare în anii '90, care au funcţionat însă slab şi pentru că destinaţia banilor nu a fost suficient de transparentă. „Aceste fonduri nu au funcţionat decât în perioadă de război. În mod normal, nu există o mobilizare mare în acest sens", mai arată Dochia. Aurelian Dochia a explicat că numai în 1997 în ţările asiatice pare să fi funcţionat aceste fonduri de solidaritate. În Coreea de Sud, Malaezia şi Thailanda, de pildă, autorităţile au făcut apel la populaţie să-şi doneze bijuteriile în schimbul unor obligaţiuni guvernamentale. Potrivit World Gold Council, Coreea de Sud a strâns o cantitate semnificativă, aproximativ 270 de tone de aur, care a fost plasat fie în rezerve, fie vândut pentru a plăti o parte a datoriei externe.
Cine donează cu forţa
Totuşi, Guvernul de la Bucureşti a decis, la şedinţa din 16 iunie, ca toate veniturile de peste 8.000 de lei încasate de angajaţii ministerelor să fie donate la Fondul Solidaritatea. De asemenea, sumele câştigate de funcţionar