● Jurnalul Naţional: Mai puţin cunoscut decât "Donna Alba" sau "Rusoaica", romanul lui Gib Mihăescu, "Zilele şi nopţile unui student întârziat", îşi găseşte totuşi locul în rafturile Bibliotecii pentru toţi. Care sunt argumentele pentru care un tânăr student al zilelor şi nopţilor noastre să citească această carte?

Teodora Dumitru: Dacă e vorba despre un student "întârziat" - adică restanţier cronic -, poate să înveţe câteva trucuri prin care să-şi prelungească "sine die" dulceaţa traiului pe spinarea babachii. E un roman foarte instructiv. Credeţi că glumesc? Protagonistul e un expert în marketing mahalagist şi în ştiinţa imaginii. Se plimbă nonşalant prin mai multe medii - în contextul interbelic românesc, al vieţii din Capitală - şi are o forţă de adaptare care merită studiată în detaliu. Apoi, e un roman care sigur îi va încuraja pe cititori, dacă nu au reuşit până acum, să citească şi celelalte romane - mai bune - ale lui Gib

I. Mihăescu.

● Dincolo de un tablou "haut en couleurs" al epocii interbelice - de la atmosfera mediului universitar bucureştean la portretul femeii "de rasă" versus cel al mahalagioaicei -, personajele creionate de autor în acest roman au oareşice corespondenţe cu personajele "Momentelor" şi teatrului lui nenea Iancu. Ce le apropie, ce le separă pe primele de eroii lui I.L. Caragiale?

În primul rând, realizarea estetică. Caragiale este un maestru al genului satiric, un fenomenal creator de limbaj şi de tipologii. Gib Mihăescu reuşeşte, în acest roman, să preia - chiar foarte fidel pe ici-pe colo - unele dintre locurile comune caragialiene; este şi el un bun observator al mahalalei, are "auzul" fin şi izbuteşte pagini veridice, însă nu atinge nivelul estetic caragialian. E drept, intenţiile acestor doi autori sunt doar până la un punct similare: Mihăescu scrie un roman, nu o schiţă sau o comedie,