Cătălin Voicu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Ieri, senatorul a preferat să intre în sediul Curţii Supreme pe uşa din dos, destinată arestaţilor. Sursa: ADRIAN SCUTARIUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
1 /.
Zilele acestea vor arăta dacă justiţia românească a ajuns la un moment zero. Metamorfoza depinde de evoluţia cazului senatorului Cătălin Voicu şi de decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în privinţa celor doi judecători ai Curţii Supreme, care ar fi încercat să influenţeze deciziile unor colegi.
Ieri, Voicu a primit mandatul de arestare preventivă cerut de procurori şi, la 45 de minute de la pronunţarea hotărârii, s-a predat singur ofiţerilor de la arestul Poliţiei Capitalei (fostul „arest VIP” al Direcţiei Cercetări Penale), pentru a fi încarcerat.
SUMARUL ARTICOLULUI Momentul zero al justiţieiJudecătorii acuzaţi aşteaptă verdictul CSMJudecătorii acuzaţi aşteaptă verdictul CSM
Senatorul are acum o singură cale de atac a măsurii: recursul, judecat de un complet de trei magistraţi ai Secţiei Penale a Curţii Supreme.
„Se va judeca, cel mai probabil, în această săptămână, înainte de Paşte. Completul poate menţine decizia instanţei sau o poate infirma, cum s-a întâmplat şi în cazul lui Gigi Becali, eliberat din arest în Vinerea Mare”, au conchis surse judiciare. De altfel, avocaţii lui Voicu au precizat că vor ataca, chiar azi, decizia instanţei.
Tot azi aşteaptă un „verdict” din partea CSM şi „colegii săi de dosar”: judecătorii Florin Costiniu şi Cristian Jipa.
„Aşteptăm ca CSM să stabilească limitele unei relaţii magistrat-politician. Ca să ajungi să discuţi cu un om politic pe dosarele colegilor tăi nu este deloc în regulă”, a explicat preşedintele SoJust, Cristian Danileţ.
DIN CURIOZITĂŢILE UNUI JUSTIŢIABIL APARTE
„Dar dumneavoastră de ce respiraţi