Scandalul sexual în care apare numele deputatului Petru Călian (PDL) a ajuns pe masa judecătorilor clujeni. Mâine începe procesul. Sursa: EUGEN OLARIU
Consilierul local Mircea Petric îl contrazice pe deputatul Petru Călian, potrivit unei declaraţii din dosarul „Nana Club” de trafic de persoane instrumentat de DIICOT Cluj. Iniţial, deputatul PDL a respins informaţiile potrivit cărora ar fi întreţinut relaţii sexuale cu prostituate, afirmând că, în vizitele sale la „Nana Club”, n-ar fi văzut nimic „suspect”.
„A treia oară când am fost în «Nana Club» am intrat împreună cu Petru Călian... (Fetele din club) ne-au întreţinut cu dansuri erotice, şi unele dintre ele s-au dezbrăcat complet. Noi am fost la «Club Nana» ca şi cum ar fi fost un striptease...”, a spus Petric. Deputatul Petru Călian, care n-a putut fi contactat, a mai spus că numele lui apare în acest dosar întrucât făcea un studiu de impact în legătură cu o iniţiativă legislativă referitoare la prostituţie şi că aşa se explică şi contactele cu o anume Danya.
„Pe durata efectuării studiului am purtat mai multe discuţii cu aceasta, inclusiv telefonice… Relaţia cu Danya s-a rezumat la nivelul discuţiilor, neavând relaţii intime sau de altă natură cu aceasta”, a declarat el,la DIICOT. Totuşi, Danya, pe numele ei Daniela S., a fost cercetată alături de Natalia Strechi, patroana de la „Nana Club”, pentru trafic de persoane şi s-ar fi prostituat ea însăşi, susţin procurorii DIICOT, care însă n-au produs suficiente probe. Judecarea dosarului va începe mâine, la Tribunalul Cluj.