Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertisment FMI: şomajul va creşte odată cu economia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 · ·

Şeful FMI spune că premierul Emil Boc trebuie să ia decizii dureroase pentru populaţie, dar care se vor dovedi eficiente în viitor.

Dominique Strauss-Kahn a avut o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului i-a mulţumit directorului general al Fondului Monetar Internaţional pentru sprijinul acordat României. De asemenea, Băsescu le-a mulţumit în avans reprezentanţilor FMI şi pentru ajutorul pe care Fondul îl va acorda României în viitor.

Şeful statului i-a transmis lui Strauss-Kahn că ţara noastră ar putea avea nevoie de încă un împrumut de la FMI.

Investiţiile scad, şomajul creşte

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, are previziuni sumbre în ceea ce privește șomajul în România, chiar dacă economia dă semne de revenire.

„Unii români își vor pierde locurile de muncă în următoarele luni. Este o contradicție greu de explicat pentru guvern”, a spus oficialul FMI, la o conferință organizată la Academia de Studii Economice din București.

În acordul încheiat cu instituția financiară internațională există condiții cu privire la arieratele companiilor de stat și, potrivit lui Dominique Strauss-Kahn, rolul FMI este să grăbească reducerea acestor datorii.

„Uneori, guvernele mențin arierate mari și deficite adânci pentru că li se pare prea greu să le reducă rapid”, a declarat șeful Fondului.

Totodată, el a avertizat că vor urma noi crize financiare, fără să precizeze în cât timp ne-am putea confrunta cu noi turbulențe economice. Însă, „în momentul în care se va declanșa o nouă criză, guvernelor le va fi imposibil să le ceară plătitorilor de traxe și impozite să dea bani ca să salveze din nou băncile. Majoritatea oamenilor vor spune că destul înseamnă destul și că nu vom mai plăti pentru bănci, a mai spus Kahn”.

Reformele trebuie continuate

În pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 30 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 56 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 23 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°