Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paştele la Paris, mai ieftin decât la mănăstirile Moldovei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Pentru Sărbătorile Pascale, preţurile variază între 695 de lei, în Bucovina, şi 500 de euro, în capitala Franţei. Sursa: Mediafax

Pentru perioada concediului pascal de anul acesta, ofertele sunt pentru mai toate buzunarele. Pensiunile din zona Moldovei „îşi fac planul” bazându-se pe crezul în valorile tradiţionale ale românilor. Un ou încondeiat şi o masă festivă tradiţională se bat cot la cot cu felia de brânză mucegăită din ţara lui Balzac.

Europa Occidentală „se vinde” însă cu reduceri substanţiale pentru cei care doresc să profite de un miniconcediu.

Margaretele pensiunilor sunt scumpe

Oferta „Casei Humor” pentru patru nopţi este de 900 de lei/persoană şi 750 de lei pentru trei zile. În această sumă sunt incluse patru cine, o masă festivă de Paşte, o demonstraţie de încondeiere a ouălor şi, pentru a păstra totuşi o notă de modernism, o oră de saună. Administratorul pensiunii, Geta Ungureanu, declară că „alegi România pentru că e mai ieftin, ai frumuseţea zonei care stă să-nverzească, arta culinară, plus slujba de Înviere şi Luarea Luminii. Eu numi imaginez să petrec Paştele în altă parte decât acasă”.

Trei nopţi în Bucovina, la Putna lui Ştefan sau la Voroneţ, costă între 695 lei la o cameră cu pat dublu şi 1.260 lei pentru un apartament matrimonial. La pensiunea „Ţara Fagului” din Suceviţa, preţurile pleacă de la 305 euro de persoană, pentru un pachet în perioada 2-6 aprilie. În această sumă sunt incluse plimbări cu trăsura, masa festivă de Paşte, cu miel la proţap şi băuturi tradiţionale, preparate în casă.

„Oraşul Luminilor nu este atât de savuros”

La Paris, lucrurile se schimbă radical: fără mănăstiri şi tradiţii, românii care călătoresc în cuplu plătesc pentru o perioadă de cinci zile, la Hotelul Ibis Berthier (trei stele), 500 de euro. În Duminica Mare, în locul slujbelor, căl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°