Treisprezece ONG-uri au depus o plângere împotriva modului în care a fost eliberat primul aviz de mediu pentru proiectul Deva Gold. Sursa: REMUS SUCIU
Mai multe organizaţii nonguvernamentale contestă modul în care proiectul pentru reluarea extracţiei de aur şi argint de la Certej, judeţul Hunedoara, a obţinut primul aviz de mediu, din seria de trei aprobări importante de care are nevoie pentru a fi pus în practică.
S-ar putea ajunge în instanţă
Asociaţia Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, alături de alte 12 ONG-uri, a depus la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Timişoara plângere prealabilă împotriva acordării avizului de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal al proiectului de extragere şi prelucrare a minereurilor de aur şi argint din zona Certej.
„Dacă ARPM Timişoara nu îşi revocă decizia, atunci plângerea reprezintă primul pas pentru promovarea unei acţiuni judecătoreşti pentru anularea deciziei. Atât documentaţia, cât şi procedura care au dus la emiterea avizului de mediu au fost profund viciate din numeroase considerente”, potrivit unui comunicat semnat de ONG-urile respective.
Astfel, ONG-urile reclamă faptul că documentaţia depusă nu conţine un studiu privind starea sănătăţii populaţiei din zona direct afectată şi nici o evaluare a impactului minei asupra sănătăţii populaţiei, investitorul ar fi proiectat importante facilităţi industriale în afara perimetrului licenţei sale miniere, iar amplasamentul iazurilor de decantare a fost schimbat fără obţinerea unor noi certificate de urbanism şi avize de mediu.
În plângere se mai arată că „procedura s-a desfăşurat fără consultări cu statele vecine potenţial afectate şi documentaţia nu descrie cum planul propus se conformează Convenţiei Europene a Peisajului”.
„Respectăm cerinţele legale”
@N_P