Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko: Afirmaţiile lui Boc privind împărţirea administrativ-teritorială au un conţinut etnic

Publicat in Romania Libera, joi 24 iunie 2010 · ·

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat joi că afirmaţiile premierului Emil Boc că o nouă împărţire administrativ-teritorială nu trebuie să fie făcută în structuri independente şi cu conţinut etnic au, la rândul lor, un conţinut etnic, potrivit Mediafax.

"O astfel de afirmaţie are un anumit conţinut etnic, fiindcă respingerea faptului că în România există regiuni tradiţionale, cu o anumită componenţă etnică, înseamnă, la fel, o abordare etnică", a afirmat liderul Uniunii.

Potrivit lui Marko Bela, cel care ar vrea să nu existe zone tradiţionale, cu o anumită componenţă etnică, respinge, de fapt, realitatea. În cadrul actualei împărţiri administrativ-teritoriale, una dintre probleme a fost că, în mod artificial, "anumite zone tradiţionale au fost tăiate în două, au fost lipite la alte zone pentru a evita să aibă o anumită componenţă etnică", a spus Marko.

El a adăugat că, dacă România va fi reorganizată din punct de vedere administrativ, atunci, în mod firesc, se va ajunge la nişte unităţi administrativ-teritoriale mult mai raţionale şi mult mai logice decât în acest moment, dar acest lucru presupune să fie acceptată realitatea.

"De exemplu, Ţinutul Secuiesc nu e o invenţie, există, iar cei care nu recunosc acest lucru şi cei care vor să evite existenţa Ţinutului Secuiesc nu recunosc realitatea. Nu se poate ca cineva să evite anumite realităţi etnice. În România există comunităţi etnice, una foarte mare şi anume maghiarii şi oricine trebuie să ia act de acest lucru", a subliant preşedintele UDMR.

Pe de altă parte, el a arătat că mai curând sau mai târziu va fi nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială a României. Potrivit lui Marko, actualele judeţe, în perspectivă, nu corespund unor criterii economice sau de dezvoltare infrastructurală. "În acest moment, marea noastră provocare este ca în cadrul actualelor unităţi administrativ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 9 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 12 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°