Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Niculae: „Plec de la Auxerre”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Jucătorul preferat al selecţionerului Răzvan Lucescu mai are doar trei luni de contract cu gruparea franceză, cu care se află în lupta pentru titlu în Hexagon. Sursa: Reuters

Există şi români care contează în fotbalul mare. Dintre aceştia, cel mai important este, de departe, Cristian Chivu (Inter Milano), care se bate la titlu în Italia şi pentru Liga Campionilor în Europa, dar căpitanul naţionalei nu este singurul care ţinteşte laurii într-un campionat puternic din Occident.

Un alt pretendent cu şanse reale să devină erou în Vest se numeşte Daniel Niculae, are 27 de ani şi este atacantul preferat al selecţionerului Răzvan Lucescu la prima reprezentativă. Titular la Auxerre, „Nico” se luptă pentru campionat în Hexagon, după ce a început sezonul la retrogradare.

SUMARUL ARTICOLULUI Daniel Niculae: „Plec de la Auxerre”GIULEŞTEAN PÂNĂ LA MOARTEGIULEŞTEAN PÂNĂ LA MOARTE

Clasată pe locul trei, Auxerre are 56 de puncte, tot atâtea câte deţin liderul Bordeaux şi Montpellier (cele trei formaţii sunt despărţite în clasament de golaveraj, Bordeaux, campioana în exerciţiu, având şi două meciuri în minus).

Dintre românii de-afară, doar Bogdan Lo bonţ (portar în linia a doua la AS Roma), Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ (antrenor, respectiv jucător la Şahtior Doneţk) şi Giani Kiriţă („rezervă” la Bursaspor) trag nădejde că ar putea avea motive să sărbătorească adjudecarea unui titlu în Italia, Ucraina, respectiv Turcia.

Venit în sezonul 2006- 2007 la Auxerre, Daniel Niculae anunţă, în exclusivitate pentru EVZ, că rupe „logodna” care-l leagă din 2006 de gruparea franceză. Fotbalistul mărturiseşte că nu ar juca nicio dată pentru rivalele din România ale Rapidului.

Totodată, sportivul a abor dat şi delicatul subiect al alungării de la Dinamo: pe când avea 11 ani, „câinii” l-au dat afară, neconsiderând rentabil să-i asigu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 37 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 11 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Focar de rabie la vacă, într-o localitate din Botoșani. Măsuri urgente luate de autorități

Botosani News acum 24 minute
Un focar de rabie la o bovină din comuna Hudești a fost confirmat de autorități. Prefectul județului, Dan Nechifor a convocat vineri o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, în vederea aprobării, aplicării și implem

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°