Preşedintele Gheorghe Chivorchian îl susţine, deocamdată, pe antrenorul bănăţenilor, în timp ce patronul Marian Iancu l-a acuzat pe tehnician de greşeli elementare la meciul de miercuri. Sursa: Arhiva EVZ
Ioan Ovidiu Sabău are zilele numărate la Timişoara, după ce bănăţenii n-au fost în stare decât de un 0-0, pe teren propriu, în meciul de miercuri, cu Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a 26-a a Ligii I la fotbal.
Marian Iancu, finanţatorul grupării bănăţene, a fost primul nemulţumit după partida cu nou-promovata şi l-a criticat pe antrenor: „Sabău a greşit, ştie şi el asta. A făcut greşeli elementare. Nu mai înţeleg nimic din echipele folosite”, a declarat patronul.
Sabău, fluierat de suporteri, care i-au cerut să demisioneze, a luat întreaga vină asupra lui. „Eu am pregătit acest joc şi sunt direct responsabil. În vară se va trage linie şi se va analiza situaţia mea. Dacă mi se va cere mai devreme să plec, nu e nicio problemă”, s-a apărat antrenorul Timişoarei.
„Nu e în regulă că am pierdut atâtea puncte acasă”
Chiar dacă şefii clubului îi arată încă susţinere, „Moţul” are toate şansele să fie dat afară, dacă echipa sa va pierde meciul cu Ceahlăul, de la Piatra Neamţ, programat duminică.
„Suntem avertizaţi de importanţa jocului, pentru că întâlnim o revelaţie a campionatului. Până la urmă, nu Sabău a ratat singur cu portarul, ca să îl dăm afară. Dacă fructificam acele situaţii, acum aveam cu şapte puncte mai mult. Nu este în regulă că am pierdut atâtea puncte pe teren propriu, dar nu se pune problema demiterii lui. Aceste lucruri le discutăm în familie”, ne-a declarat preşedintele clubului de pe Bega, Gheorghe Chivorchian.
Şeful bănăţenilor a spus şi ce mai aşteaptă acum de la fotbaliştii săi. „Noi ne-am propus o participare în Liga Europa, nu am vorbit de titlu. Dacă va fi să