Cine crede că maneaua va muri în România se înşală: peste 300 de aspiranţi se înghesuie în fiecare an la şcoala lui Dan Bursuc, un fel de academician în domeniu. În 2009, la Canto, au fost doar 1,5 pe loc. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
„La toate aş renunţa, iubirea mea / Şi la familia mea, da, da, da...”, se aude din boxe, vocea lui Lele, un puşti de 11 ani, ultima descoperire al lui Dan Bursuc, promotorul nr. 1 al maneliştilor noştri. „Băi, nu-mi place cu «da, da, da-ul ăsta». Ia mai pune, odată”, se ambalează Bursuc. „Altu’ e stilu’ lui... Scoate chestia asta”, îi ordonă exigent profesorul de manele inginerului de sunet.
„Mai pune odată, să ascult. «La toate aş renunţa, aaaaa. » Trebuie să fie drept”, fredonează manelistul. „Hai, treci! Cu vibrato!”, îl îndeamnă pe Lele. Puştiul o zbugheşte în camera izolată fonic, unde se află microfonul.
Abia de-i vezi capul prin geamul ce-l desparte de studioul propriu-zis. Alături, pe o canapea, îşi aşteptau cuminţi rândul alte două tinere speranţe, dornice de glorie şi bani fără număr. Aşa se desfăşura, ieri, o oră de curs la şcoala de manele a lui Dan Bursuc. Un Quincy Jones autohton al maneliştilor.
Lele, viitoarea stea a manelelor
Ionuţ Ioniţă, din Lehliu, Călăraşi, îşi freacă de zor palmele transpirate. E nervos. „Sunt puţin emoţionat”, şopteşte timid adolescentul. „E, lasă, o să fie bine”, îl încurajează Ovidiu Sfântu, inginerul de sunet. Are 28 de ani şi de un deceniu tot „aranjează” la manele. I-au trecut prin mână mai toate vedetele genului. „De la Guţă pân’ la Lele. Doar pe Costi Ioniţă l-am ratat”, se laudă sunetistul.
La întrebarea câţi bani a scos până acum, calculează amuzat: „Mai am 100 de euro şi fac milionul!”. Lele dansează de unul singur în „borcan” - sau „dubă” - cum au poreclit cursanţii lui Dan Bursuc încăperea izolată fonic, unde se înregistrea